Potrivit primarului Nicolae Robu, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” are nevoie urgentă de unele echipamente medicale. S-a făcut o solicitare către primărie, astfel că municipalitatea va aloca aproximativ 3 milioane de lei pentru achiziție.
„În total este vorba despre aproape 3 milioane. Am discutat cu doamna director economic al Primăriei Timișoara și pregătește dispoziția primarului, de rectificare de buget pentru acești bani. Evident că îi vom aloca cu prioritate”, a declarat, marți, primarul Timișoarei.
Vă reamintim, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, aflat în subordinea primăriei, au fost declarați vindecați 15 pacienți infectați cu noul coronavirus.
Ce echipamente cumpără primăria:
Aparat de epurare CO2 și oxigenare extracorporeală – 2 bucăți – 640.000 lei
Kituri compatibile cu aparat de epurare CO2 și oxigenare extracorporeală – 20 bucăți – 920.000 lei
Echipament radiologic digital mobil – 2 bucăți – 1,37 milioane de lei
Analizor biochimie – 1 bucată – 32.500 lei
Kituri compatibile cu analizator biochimie – 100 bucăți – 6.000 lei
Vorbim, în total, despre o achiziție de 2,94 milioane de lei. Rectificarea bugetara va trebui aprobată însă de consiliul local.
Centru de diagnostic pentru coronavirus la Odobescu
La Timișoara se pot face teste pentru coronavirus doar la Spitalul de Boli Infecțioase. Începând de miercuri, însă, astfel de teste se vor face și la Maternitatea Odobescu, însă mai mult pentru femeile însărcinate, a anunțat tot primarul.
Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal va fi dotată cu două aparate speciale, echipamente ce aparțin Universității de Medicină și Farmacie.
„Vor fi testate atât femeile însărcinate cât și alte persoane ce vin de la alte spitale”, a spus primarul Robu.
Echipamentele vor deveni funcționale de miercuri, 18 martie.
Trimite articolul
XDe turcanu nu se zice nimic? Se stie ca e inchis si ca va fi pt coronavirus ?
Faceti la Spitalul Militar nu la maternitate!
Daca primarul dadea in fiecare an ceva pentru dotarea spitalelor acum virusul ne-ar fi gasit pregatiti, dar atunci cine mai facea cumparaturi fara licitatii pe repede inainte acum?
V-ati gandit mult? Cum sa duci bolnavii de coronavirus in maternitate? Vreti sa imbolnaviti femeile gravide si copii?
-
Inchide Antena 1 cand citesti stirile. TESTELE se fac la Odobescu!!! TESTELEEE!!!!!