Potrivit președintelui CJ Timiș, Călin Dobra, banii sunt suficienți pentru testarea a mii de persoane.
„În urmă cu două săptămâni, când am făcut o vizită de lucru la noul laborator de testare de la Spitalul Județean din Timișoara, am asigurat medicii și managementul unității, că vom aloca fonduri pentru achiziția de kit-uri pentru depistarea Covid-19. Astăzi, în ședința CJ Timiș, am propus alocarea a 400.000 lei în acest scop, iar colegii mei, consilieri județeni, au aprobat. Cu această sumă, Spitalul Județean din Timișoara va putea testa mii de persoane. Creștem astfel capacitatea de testare din județ și sprijinim cea mai mare unitate medicală din vestul țării în această bătălie”, a spus Dobra.
În Timiș există aparate de testare pentru COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, Spitalul Județean, Spitalul Municipal din Timișoara și Spitalul din Lugoj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!