Pandemia de coronavirus a înjumătățit numărul bolnavilor de cancer care merg la Spitalul Municipal. Potrivit directorului Daniel Malița, oamenii pot merge cu încredere la medici, iar în curând vor putea face investigații cu aparatură medicală modernă.
„Vom fi, sper, primul spital public care va deține un echipament PET-CT (tomografia cu emisie pozitronică – n.r.), utilizat atât în Covid, cât și în formele de cancer. Vreau să rog pacienții oncologici să vină la noi la spital, să nu-și amâne intervențiile și consulturile medicale. Am făcut o statistică, conform acesteia, numărul pacienților oncologici tratați în spitalul nostru a scăzut la jumătate. Oamenii pot să vină cu încredere la noi, în general personalul este vaccinat, este testat periodic. Toți pacienții sunt testați în prealabil, nimeni nu se internează fără un test PCR negativ, infrastructura a rămas puțin în urmă, dar sper că în anii următori să fie pusă la punct”, a declarat Daniel Malița, managerul Spitalului Municipal Timișoara.
6 milioane de euro din Fondul de dezvoltare regională
Banii vin prin proiectul „Dotarea Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara în contextul Covid-19”, iar valoarea maximă a finanțării acordate pentru costurile totale eligibile, prin FEDR – Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 100%. Valoarea totală a proiectului este de 29,5 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 6 milioane de euro.
„Se urmărește asigurarea capacității adecvate de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS-CoV2 și de gestionare a crizei sanitare prin modernizarea și tehnologizarea la nivel european a infrastructurii sanitare deficitare a SCMUT, care utilizează în continuare aparatură uzată fizic și moral, prin achiziția de echipamente noi și eficiente”, se arată într-un comunicat de presă emis de Primăria Timișoara.
Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea echipamentelor sanitare și dotarea cu aparatură nouă. Printre aparatura și echipamentele sanitare care vor fi cumpărate se numără: un microscop automatizat, o lampă bactericidă UV profesională, electrocardiograf, nebulizator cu ultrasunete, videlolaringoscop, un dispozitiv de dezghețare a plasmei, un microscop operator pentru căile aerodigestive superioare și chirurgia urechii, un set videorinolaringoscop flexibil pentru traheostomii percutante și incubații dificile, o trusă de cofochirurgie, un echipament endoscopic pentru ORL sau un sistem video 4K 3D.
Prin această investiție se dorește ca numărul pacienților infectați cu Covid-19 să scadă cu cel puțin 10% și cât mai mulți pacienți non-Covid să fie tratați în timp real.
Trimite articolul
XBravo, dar e nevoie de mai multe aparate CT si RMN. Numarul bolnavilor de cancer este foarte mare. Nici daca functioneaza 24/7 nu poate acoperi nevoia. Au mai fost achizitionate in repetate randuri, dar mafia din imagistica resuseste de fiecare data sa le faca neoperationale. Doctorii de la stat lucreaza si in marile clinici private, unii chiar le detin. De fiecare data se strica o piesa, nu au consumabile, nu au personal calificat, nu au sala de depozitare in spitalul de stat pe standardele UE etc etc etc. Scuze sunt foarte multe pentru a te trimite la privat.
Fiecare spital de stat trebuie sa aiba astfel de aparate. E incredibil ca la noi se gasesc doar la privat si unde fondurile de CAS se epuizeaza in 2 zile. Eu fac un CT la 6 luni pentru boala mea si ma costa 1100 ron.
-
Cam des odata la 6 luni. Incasezi o doza prea mare de radiatie si o sa te trezesti cu vreun cancer cauzat de asta. Doza de radiatie primita la un CT este de sute de ori mai mare decat la o radiografie.
Dar un sediu decent, cu locuri de parcare când va avea oare?