Până la finalul anului, spitalul „Victor Babeș” din Timișoara va dispune de un PET-CT, aparat performant de diagnostic a diferitelor forme de cancer. Este prima unitate sanitară publică din vestul țării care primește un astfel de aparat.
Scanarea PET-CT permite stabilirea cu certitudine a diagnosticului pacienților care prezintă tumori sub diverse forme. Examinarea PET-CT ajută specialiștii să vadă forma și dimensiunile formelor canceroase, dar și modificările lor. Investigația este superioară unui examen imagistic de tip Computer Tomograf și reprezintă una dintre cele mai avansate metode de investigație imagistică. Investigația se face prin injectarea unei molecule de glucoză radioactivă în organismul pacientului.
„Cu ajutorul acestei investigații reușim o diagnosticare precoce a formelor tumorale, vedem activitățile metabolice ale țesuturilor și putem să identificăm tipul de cancer, uneori chiar înainte ca modificările structurale să se producă, localizarea acestuia și posibilele metastaze. De asemenea, după terminarea chimio sau radioterapiei, analiza imagistică cu ajutorul PET-CT-ului ne poate spune dacă tratamentul a avut succes. Investigația se face prin injectarea în organismul pacientului a unei molecule de glucoză radioactivă care, prin fluorescență, permite identificarea zonelor cu probleme”, spune Diana Manolescu, director medical al Spitalului de la Pădurea Verde.
Principalii beneficiari ai investigațiilor imagistice realizate cu ajutorul PET-CT-ului vor fi pacienții suspectați de cancer pulmonar, dar analizele imagistice vor putea fi făcute in viitor și pacienților cu alte boli neoplazice, spune conducerea spitalului. Pacienții cu risc de cancer pulmonar ar putea avea gratuitate, iar pentru alte forme, să existe posibilitatea ca investigațiile să fie decontate.
„Vom propune ca în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătății, investigațiile pentru pacienții cu risc crescut de cancer pulmonar să fie gratuite. Vorbim de tumorile pulmonare. De asemenea, în colaborare cu comisiile de medicina interna, gastroenterologie, cardiologie, oncologie, radioterapie și chiar pediatrie, să realizăm un program prin care investigațiile de acest fel să fie decontate de către Casa Județeană de Sănătate. Banatul este pe primele locuri în ceea ce privește incidența cazurilor de cancer. Aparatul pe care îl vom folosi, PET-CT-ul, sperăm pe cale largă, să depisteze într-un stadiu precoce diversele forme de boli neoplazice și astfel tratamentul ce poate fi administrat pacienților să poată începe cât mai repede”, spune Cristian Oancea, managerul spitalului.
Valoarea investiției este de 13,1 milioane de lei, 90% din fonduri fiind alocate de Ministerul Sănătății, iar 10% de la bugetul local al Primăriei Timișoara. Aparatul permite diagnosticarea și monitorizarea pacienților cu diferite forme de cancer. Contractul cadru a fost semnat încă de anul trecut, iar după alocarea bugetară, urmează achiziția echipamentului și amenajarea spațiului unde va fi amplasat aparatul.
Conform conducerii spitalului, clădirea unde funcționează centrul antifumat va fi înălțată și recompartimentată, astfel că noua clădire, cu parter și un etaj, va include spațiul destinat aparatului, dar și birouri și săli de consultații.
În sistemul sanitar de stat din România mai sunt, în prezent, doar două asemenea aparate: la Clinica de Pneumologie Iași și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr.Carol Davila, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș fiind a treia unitate sanitară din țară și prima din vestul României unde va funcționa un PET-CT.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XMai exista cel puțin încă 2 aparate pet-ct funcționale de stat (Suceava, Galați)