Conform Institutului Național de Statistică, citat de mediafax.ro, în România au decedat în luna martie a acestui an cu 298 de persoane mai puțin față de perioada similară a anului 2019, atunci când au fost înregistrate 22.591 de decese. De altfel, luna martie 2020 a marcat cel mai redus număr de decese din ultimii trei ani.
În România, primele decese din pricina COVID-19 au fost înregistrate în luna martie, iar în aprilie numărul celor infectați cu coronavirus care au decedat s-a mărit semnificativ.
Conform Institutului Național de Statistică, în primele trei luni din acest an au murit 67.642 de români, cu 4.200 de persoane mai puțin față de aceeași perioadă din 2019. În medie, în România mor aproximativ 700 – 750 de persoane pe zi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!