Vă reamintim, conform unei hotărâri a Comitetului local pentru situații de urgență datată din 11 martie, firma de salubritate contractată de primărie ar trebui să spele străzile orașului cu apă cu clor sau alți dezinfectanți. Până acum, Brantner ar fi folosit substanțe dezinfectante pe arterele măturate și spălate în cadrul programului săptămânal și pe câteva dintre străzile principale. Avem așadar între șase și 12 străzi spălate pe zi și câteva bulevarde principale, în condițiile în care în Timișoara sunt peste 1.200 de străzi.
Detalii, AICI!
Spectaculos, dar nu se poate spune
Întrebat cum se dezinfectează orașul, primarul Nicolae Robu spune că se va folosi o tehnologie spectaculoasă. Dar nu poate să spună despre ce este vorba.
„Vom folosi și noi o tehnologie mai spectaculoasă decât cea simplă pe care am folosit-o până acum. Nu pot să spun, nu ne-am propus o competiție de spectaculozitate, dacă este la fel de spectaculoasă ca soluția adoptată de Constanța (unde se folosește un atomizor de mare capacitate – n.r.). Mie mi-a plăcut ce am văzut acolo. Noi avem o altă tehnologie, eficientă, că asta este important. Dacă este și spectaculos, cu atât mai mult, pentru că se crește și gradul de încredere al cetățenilor”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef crede că trebuie să umblăm și la psihic, iar operațiunea de dezinfecție a străzilor ar trebui să fie vizibilă.
„Trebuie să umblăm acum și la psihicul nostru. Trăim în condiții anormale pentru noi și trebuie să ne preocupe și asta. Suntem ființe sociale, suntem obișnuiți să relaționăm, să zburdăm liber în societatea noastră și acum, deodată, suntem extrem de îngrădiți (…) comunicarea continuă prin mediul virtual, dar nu este totuna. E bine să fie vizibile și aceste acțiuni de spălare, pentru că oamenii se liniștesc dacă văd că se fac lucruri care sunt de bine”, a completat Robu.
Încă nu avem substanțele
Societatea de salubritate a orașului încă nu are substanțele cu care trebuie să spele străzile. Primarul spune că operațiunea începe miercuri seară sau joi dimineață.
„O să vedeți în curând cum se va face intervenția pe străzi, dar se va face la modul foarte serios. Vom începe fie miercuri seară, fie joi dimineață, în funcție de cum ne ajung substanțele de dezinfecție. Și aici avem o mare problemă”, a conchis primarul Timișoarei.
Potrivit edilului, o firmă din Timișoara care produce dezinfectant așteaptă omologarea substanțelor și e dispusă să ajute și municipalitatea.
Articole pe aceeași temă:
Cum se dezinfectează Timișoara în pandemie: se spală între 6-12 străzi pe zi și arterele principale
Trimite articolul
X“Potrivit edilului, o firmă din Timișoara care produce dezinfectant așteaptă omologarea substanțelor și e dispusă să ajute și municipalitatea.”
Iar ceva firma de apartament, cu 0 angajati, firma nou infiintata saptamana trecuta, si care va livra minunea aia, cand o fi,….. la pastele….. ca si asa se apripie.
Ce drag nu fofloseste substantele ce sunt deja omologate si nu alea inca neomologate. Dar asa e Robu, tot pe invers.
Sa mori tu?Unde se spala? Pe hartie.
Doua citate din discursul lui Robu din acest articol:
1. “Trebuie să umblăm acum și la psihicul nostru.”
si
2. “Și aici avem o mare problemă”
Noi stim de multa vreme ca Nicolae Robu este bolnav psihic, in sfarsit acum isi da si el seama.
El stie dar nu poate sa spuna… deci iarasi numai minciuni si promisiuni electorale nefondate, doar vorbe goale.
Asta inseama ca Robu realizeaza ca el este bolnav psihic si va merge la doctorul psihiatru pentru control ???
-
Visezi!
Psihopatul mai are putin si se declara vindecatorul pandemiei. O sa vedeti voi ca atunci cand se va sfarsi nebunia cu virusul o sa spuna ca el a avut meritul principal. Si secundar. Restul doar dupa aceea.
De o luna tot spun k le spala dar nici pina azi nu au aparut cu spalatul ,minciunii
Pai doar atat iti place robuLache, sa te dai in spectacol. Atat te-a interesat tot timpul, doar imaginea, doar aparenta. Sa dea bine la ziar zi sa para ca e bine.
Sigur! Tot mijloace spectaculoase si extraordinare.
Pur si simplu masinile de spalat strazile ar trebui sa functioneze permanent cu substantele normale de dezinfectat.
La Bucuresti se poate, la Pletea nu.
La nenorocitul asta totul e extraordinar si fantasmagoric. Normal nu are cum ca nici el insusi nu e normal.
-
Crezi că au vreun efect cele din București? Pur și simplu se aruncă banii pe fereastră. Să nu uităm că vin alegerile…
Nu sunt recomandate niciun fel de spălături de șosele și trotuare în afară de apa chioară și poate puțin detergent. Pentru care plătim deja o firmă.
Sa nu uitam ca nu am avut firma de curățenie stradală un an de zile. Încă nu am ajuns la curățenia anterioară in cartiere. Iar acum ne lăudam cum o sa spălam fantasmagoric străzile. Eu cred ca a primarul a trecut la un nou drog a terminat cu etnobotanicele. Sigur e in alta lume.
Spălaţi şi trotuarele!
Draga domnule primar…ti-ai facut singur o imagine de bufon si implicit ne-ai facut pe toti traitorii din Timisoara niste bufoni in ochii altor locuitori ai tarii. De ce nu pui mana pe telefon si nu iti rogi colegii de la Bucuresti din Guvern sa emita o noua ordonanta militara prin care orice cadru medical care demisioneaza in aceste momente (fara sa aiba motive absolut pertinente) isi pierde pe viata dreptul de libera practica in Romania si implicit in UE? Da aceasta declaratie si macar faci un bine societatii in loc sa aberezi despre castrarea ciorilor, dezinfectarea miraculoasa a strazilor si turnirul cu coronavirusurile…
O sa spele niste clovni strazile in timp ce jongleaza pe uniciclu? Sau ce e atat de spectaculos. Fiti eficienti si spalati toate strazile, nu doar alea din centru. NU intereseaza pe nimeni spectacolul acum .
PNL=Ciuma Rosie
ca sa fie spectacol de circ , menestrelul ratat Robu va merge in fata alaiului de masini si va zdranganii din chitara sa alunge…spiritele :)) In orice face acest parvenit trebuie sa fie spectacol. Iata cateva exemple esuate ale tractoristului doctor inginer: proiectul esuat al fantanilor plutitoare de pe Bega, patinoarul de plastic, minibusele electrice, piata Rosie-Libertatii in care a ras toata vegetatia, semaforiada, borduriada in detrimentul spatiului verde, fantanile muzicale in plina pandemie! In orice alta tara cu oameni care respecta legea, Robu dormea demult pe tambal!
,,Spalati cu apa goala strazile , sa dam bine la presă.,,
Robert Kristoff , martie 2020 City manager
Va rugam opriti acest genocid, aceste substante sunt toxice si foarte periculoase pentru oameni si mai ales pentru natura si mediul inconjurator!Spuneti nu acestui genocid!!!!
Sa le spele de praf, atat. si ar fi mare lucru.
Imi amintesc ca in anii ’60-’70 strazile se spalau vara. Existau vreo 4 masini “stropitoare”, alimentau cu apa de hidrant langa Parcul Poporului si bateau orasul in lung si in lat 8 ore pe zi. Mai exista si un tramvai care stropea strazile. Asta se facea atunci ca sa ne mai racorim vara si sa nu inghitim atata praf. Astazi, cu cel mai grozv primar, se spala 5-6 strazi pe zi, cu furtunul, si doar pe timp de epidemie.
Stati linistiti! Substantele ajung dupa laegerile locale.
Senzational ! Tehnologie spectaculoasa ! Nemaiponit,nemaiintalnit ! Caca di maca !
SE vor spala foarte bine si apoi vine etapa a doua ca se vor infunda canalizarile de praf, pamant, si toate gunoaiele din strada, atunci sa vezi reactii de la Aquatim, deja le si aud.