Din cele 87.750 doze de vaccin care au sosit în a cincea tranșă, 7.020 doze au fost distribuite la Timișoara, în timp ce la București au sosit 33.930 doze și la Cluj 9.360 doze.
„Am recepționat două soft boxuri care însumează în total 7.020 de doze de vaccin. Vor fi distribuite ca și până acum, la solicitarea DSP-urilor județene din județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin. Până acum am onorat toate solicitările”, declară reprezentanții Centrului de stocare de la Spitalul Militar.
Tot astăzi a debutat la Timișoara etapa a II-a de vaccinare, destinată persoanelor peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice și persoanelor din domenii de muncă esențiale. 6.841 de timișeni s-au programat la vaccin în perioada 18-28 ianuarie. La nivel de județ se deschid doar opt centre de vaccinare, din care două în Timișoara: în Iulius Town și la Spitalul CFR. Celelalte șase centre vor funcționa la spitalele din Deta, Făget, Sânnicolau Mare, Lugoj, Dumbrăvița și Ghiroda.
16.700 doze de vaccin mai sunt în prezent în depozitul de la Spitalul Militar. În prima tranșă la Timișoara au sosit 10.700 doze de vaccin, distribuite la Spitalul Victor Babeș, 11.700 de doze în a doua tranșă, 11.700 în a treia tranșă și 7.020 doze în cea de a patra tranșă.
În România sosesc săptămânal tranșe de vaccin în funcție de solicitările transmise la centrele regionale și la Centrul Național.
În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu săptămâna 25 ianuarie, cu doze mai multe începând cu săptămâna 15 februarie.
Trimite articolul
XAr trebui sa deschida si celalalte centre de vaccinare. Ce daca nu au ser? Sa plateasca niste doctori/ asistenti degeaba. Sau sa puna niste bugetari in ele, ca ei sunt obisnuiti sa nu faca nimic.
Cine plateste acete zeci de mii de doze de vaccin? Din banii cui?
-
Statul Român , banii sunt cei din bugetul central, adică contribuțiile la stat…
-
Din banii unui mare roman marinimos: Marian Z se numeste.
Clar e mana ciumei rosii si a grelei mosteniri. 🙂
Normal…ca noi nu suntem cel mai infectat judet din tara….eu zic sa ne dam la unguri…
Daca mergem pe fir logic și se pot vacina doar persoanele care sunt înscrise pe portal, cum până în acest moment s-au înscris doar 6841 de persoane ar trebui să fie mai mult decât suficiente câte 7020 de doze pe săptămână, ba chiar rămân unele nefolosite.
Întrebarea este câți s-au înscris în București, Cluj și alte localități unde primesc mai multe doze, pentru că daca acolo sunt înscriși mai mulți decât în Timiș înseamnă că acest articol este incomplet, intenționat alarmist și realizat deliberat pentru a incita oameni.
-
Adrian, imi pare ca incerci sa aperi faptul ca exista putine centre de vaccinare la Timisoara, nu are rost, nu e o pozitie ce poate sa fie aparata, primaria a gresit, articuloul primarului a fost stupid si primaria trebuie sa ia masuri urgente de reparatie. Daca intradevar sunt mai putini oameni inscrisi la Timisoara atunci autoritatile locale trebuie sa ia masuri sa ii ajute sa se inscrie pentru ca situl este foarte greu de folosit pentru un batran. Iar in al treilea rand algoritmul de alocare al vaccinurilor ar trebui sa fie public ca sa nu lase loc de interpretari. Din datele existente eu inclin sa cred ca sunt mai multe vaccine alocate la Cluj pentru ca ei sunt un centru al mai multor judete si probabil ca isi pastreaza mai multe pentru ei in loc sa le trimita altora. In orice caz e o situatie foarte urata.
-
Utilizatorul de portal nu inseamna beneficiar final .
Ca persoana fizica poti programa pana in 9 persoane si ca persoana juridica poti programa cati doresti.
Gandeste ca 1 cont = 1 medic de familie care poate adauga cateva sute de persoane sau o companie care la fel , poate adauga cateva sute de angajati (din domeniile esentiale) .
Deci probabil ca numarul e mult mult mai mare . -
Se cheama click-bait ;). In Timis inca se gasesc locuri la vaccinat, udpa 2 zile de inscrieri; La Buc si CJ e cerere mult mai mare, se pare
-
În Timiș nu mai sunt locuri libere pentru vaccinare în aceasta lună. Am încercat eu sa ma programe, .
-
Logica ta e buna dar nu ai citit atent. Timisul din ce primeste împarte cu Hunedoara, Arad și Caraș Severin ( zona de vest). Deci, nu e bine! Zona de vest e faultata, limpede ca si cristalul.
-
Ai dreptate , dar gresesti 🙂
inscrierile sunt in functie de cate vaccinuri sunt disponibile.
Cum nu mai sunt vaccinuri, nu se mai poate inscrie nimeni.
Daca ar fi fost disponibile 12.000 doze, ar fi fost incrise 11.xxx persoane.Avand in vedere ca dupa Bucuresti Timisoara are cel mai mare numar de cazuri, nu inteleg impartirea (facuta la Bucuresti) , si de ce de 2 ori pana acum Timisul a fost pe ultimul loc la doze.
As intelege sa fie prin rotatie, dar asa, pentru mine nu are logica.In alta ordine de idei, realizarea practica a site-ul este dezamagitoare. Comunicarea, supportul, sunt sub orice critica. Din pacate, acest site scoate la iveala disfunctionalitatile sistemului medical.
Faptul ca sunt bolnavi cronici care nu se pot programa, pt ca programatorii “banuiau” ca acestia se vor gasi intr-un registru in care in realitate nu exista, este o problema structurala.
Ce doare si mai mult, este ca NIMENI nu si-a dat seama de aceasta eroare de logica din Decembrie 2020 pana acum. Deci nimeni din Ministerul Sanatatii nu stie ce se intampla in realitate, unde sunt inregistrati pacientii, si care este flow-ul pe care il parcurg bolnavii.
Si asta iese la iveala acum.
Si fritz kola nu a intervenit sa rezolve problema ?
Deci titlul vostru este de toata jena! Nu Timisoara a primit 7000 de doze, Clujul 9000 si Bucurestiul 30.000! Ori nu stiti carte, ori nu va duce mintea ori sunteti rau intentionati. Au sosit respectivele doze in cele 3 orase!
Dozele sunt pentru oata tara nu doar pentru cele 3 orase. Penibil! La Brasov, Iasi, Constanta, Oradea, Craiova, Galati, Sibiu, samd de unde credeti ca ajunge vaccinul? Am vazut ca vin cu DHL-ul. Are DHL hub aerian in alte orase? Asa de curiozitate intreb…. Banatul ca si regiune istorica este mai mic decat Transilvania si mult mai mic decat Vechiul Regat ca si numar de locuitori… E normal sa ajunga la noi mai putine doze. Dar e foarte bine ca ajung direct fara a mai fi trimise cu masina de la Bucuresti.
-
pai e clar atunci daca din cele 7000 trimitem si la Severin…si la Arad
Cum iti explici la la timisoara nu mai sint locuri iar la Megidia mai sint 1000? -
Vaccinul ar trebui distribuit in functie de numarul populației, nu in fuctie de suprafata.
Dupa tine vaccinul se distribuie la hectar.
Altădată, inainte de a te baga in seama, mai gândeste.-
si ti se pare ca TM, AR, HD si CS au mai multi locuitori decat Transilv, Tara Rom si Moldova?
-
ai niste cifre sau ne dam cu parerea?
-
-
Multumim USR!
-
intregul proces a fost gindit si implementat de PNL, iar acum e coordonat de Ministerul Apararii, deci corect ar fi : multumim PNL