Campania Vecinul meu, eroul meu este despre micile gesturi de solidaritate care au făcut diferența între vecini, în timpul pandemiei de coronavirus, fie că a fost vorba de cumpărături de alimente și medicamente, igienizarea scării de bloc sau asistență medicală la domiciliu. Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii îi invită pe timișoreni, și nu doar pe ei, să le mulțumesacă vecinilor-eroi, care au dat dovadă de solidaritate și empatie.
Concret, în cadrul proiectului online, oamenii sunt invitați să trimită scurte filmulețe de mulțumire. Timișoara 2021 continuă, astfel, seria evenimentelor reunite sub umbrela sloganului Luminează orașul prin tine!, iar oamenii obișnuiți devin eroi ai micro-comunităților din care fac parte, ai străzii pe care locuiesc sau a scării de bloc.
Prin această campanie, vor fi evidențiate micile gesturi care ne unesc și ne fac mai puternici împreună, acțiunile individuale care denotă spirit de inițiativă, empatie și solidaritate.
„Este un proiect prin care ne dorim să continuăm metafora luminii, așa cum este definită și prin sloganul asociației <<Luminează orașul prin tine>>. Astfel, dacă în luna aprilie, Asociația Timișoara 2021 i-a îndemnat pe locuitorii orașului să iasă cu lumini la ferestrele sau balcoanele caselor lor, în semn de solidaritate cu medicii care luptă cu virusul COVID-19, precum şi ca un mesaj de încredere şi curaj pentru românii care stau acasă, prin proiectul Vecinul meu, eroul meu ne dorim să evidențiem lumina interioară a fiecăruia dintre noi, a oamenilor care au făcut fapte bune fără să le-o ceară cineva sau să aștepte vreo răsplată. Vrem să le oferim șansa de a primi mulțumirile întregii comunități, pentru că și ei sunt eroii zilelor noastre”, a transmis Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021.
Campania se va desfășura în perioada 12 – 29 mai 2020. Timișorenii pot trimite filmulețele de mulțumire pentru vecinii lor până în data de 26 mai 2020, pe pagina de Facebook a Asociației Timișoara 2021 sau pe adresa contact@timisoara2021.ro. La finalul campaniei, va fi realizat un colaj din clipurile video primite, material ce va fi publicat pe pagina de Facebook a Asociației pe data de 29 mai, de Ziua Europeană a Vecinilor.
Trimite articolul
XDin pacate, vecinii mei (cam 85%din ei), de pe str. Eugen Cuteanu nr. 16, sunt niste nenorociti, nesimtiti, toata perioada aceasta stateau adunati pe bancile din fata blocului si beau pana tarziu in noapte. Mai faceau si misto de noi, cei care purtam masti si care igienizam holul in fata usilor. O rusine pentru orasul nostru!
-
Se refera la vecini de peste granita.
Super. pot sa merg a ma culc cu vecina 🙂 De mult vreau sa-i multumesc.