Până marți, 14 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.879 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).
În Timiș sunt marți, 14 aprilie, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, 318 cazuri confirmate de COVID-19, spre deosebire de ziua de luni, când erau 300.
De luni până marți, conform Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 de noi cazuri de îmbolnăvire în România, iar la secțiile de Terapie Intensivă de pe cuprinsul țării sunt internați 241 de pacienți.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.051 au fost declarate vindecate și externate.
Până acum, 332 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Ilfov, au decedat.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 70.097 de teste.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Suceava – 1.733. În București sunt 789, iar în Hunedoara sunt 320. În Timiș sunt 318 cazuri, iar în Neamți 304. Cele mai puține cazuri sunt în Harghita – 7.
Citiți principiile noastre de moderare aici!