Potrivit HotNews.ro, inițial, bărbatul a prezentat simptome asemănătoare unei viroze respiratorii și s-a adresat medicului de familie, care i-a prescris tratament simptomatic.
Starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit însă după acest tratament, așa că bărbatul s-a prezentat la Spitalul Municipal Pașcani, unde a fost internat și a primit tratament.
Joi, 18 august, bărbatul a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, cu cefalee intensă, febră 38,8°C și dureri musculare.
Acestuia i s-au prelevat de urgență analize, fiind testat inclusiv pentru malarie. Rezultatul a fost pozitiv.
Momentan, pacientul se află sub tratament pentru această boală contagioasă. Este în stare stabilă, fiind monitorizat de echipa medicală.
Medicii spun că bărbatul a ajuns la timp la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, deoarece complicațiile malariei sunt grave, iar boala are o evoluție imprevizibilă. Bărbatul va rămâne internat pe toată perioada tratamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!