Ungaria își închide absolut toate granițele pentru cetățenii străini, din pricina pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut luni de premierul Ungariei, Viktor Orban, într-un discurs ținut în fața Parlamentului de la Budapesta, transmite mediafax.ro. Granițele Ungariei se vor închide la miezul nopții.
„Trebuie luate noi decizii, deoarece, până când vom avea un vaccin, acestea sunt singura noastră șansă de a reduce răsândirea coronavirusului”, a spus Vikor Orban, conform sursei citate anterior.
În Ungaria, cluburile de noapte și cinematografele vor fi închise, iar cafenelele și restaurantele vor fi deschise doar până la ora 15.00. Până în prezent, în Ungaria au fost înregistrate 39 de cazuri de infecții co noul coronavirus. O persoană a decedat din cauza COVID-19.
Trimite articolul
XDupa cum ziceam, nicio tara din lume NU si-a inchis granitele pentru proprii cetateni ci doar pentru cetatenii straini. Exemplul este si in articolul de fata. Asa ca istericilor PSD-isti terminati odata cu ideea aia cretina a voastra cum ca sa inchidem granitele, cum ca diaspora e de vina pentru acest virus (vezi ofiterul vostru psd-ist din MAI cu 30 de contaminari pana in prezent si un spital bagat in carantina). De vina sunteti voi ca votati aceasi corupti si incompetenti de 30 de ani. Voi sunteti cancerul Romaniei!
-
10- 20 de ani si ii curata timpul. Ne ajuta tmipul sa mai scapam de fosilele comuniste.
Iar cei care in comunism erau inca prunci si vin cu mentalitatea aceea, vor trebui `carantinati` si lasati sa bolboroseasca singuri.
A zis bine cine a zis, ca trec minim 3 generatii pana ne mai luminam. Trebuie doar as nu mai intoarcem curul pentru Rusia si va fi bine.
-
Totul corect pana la ultima fraza exclusiv.
-