Unul dintre cei zece bebeluși ale căror teste au ieșit pozitiv, la câteva zile după ce au fost recoltate probele, a ieșit negativ la cel de-al doilea test, ceea ce înseamnă că nu are coronavirus.
La Maternitatea Odobescu din Timișoara, zece bebeluși au fost depistați cu coronavirus, luni seară, în 6 aprilie, în urma recoltării făcute în prima zi a lunii. S-a decis retestarea lor, iar rezultatul celui de-al doilea test este negativ pentru un nou-născut. Este vorba despre bebelușul din Maternitatea Odobescu, de la secția de prematuri.
Se așteaptă și rezultatul testelor celorlalți nouă bebeluși care au fost depistați pozitiv, aceștia fiind deja externați.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a cerut verificări urgente și anchete epidemiologice la Maternitatea Odobescu, iar procurorii au deschis și un dosar penal și fac cercetări în acest caz.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xdovada a “competentei”. va luati dupa natiunile unite/organizatia mondiala a sanatatii, organizatii de-ale pedofililor. treaba asta combinata cu “organul” de “sanatate” romanesc