Deschiderea punctelor de trecere a frontierei din vestul țării a fost luată în urma unei întâlniri, desfășurată la Budapesta, între miniștrii de interne ai României și Ungariei. Astfel, din 21 mai, de la ora 6, au fost deschise următoarele puncte de trecere a frontierei:
- P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare
- P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
- P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
- P.T.F. Borş – judeţul Bihor
- P.T.F. Salonta – judeţul Bihor
- P.T.F. Vărșand – judeţul Arad
- P.T.F. Turnu – judeţul Arad
- P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad
- P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad
- P.T.F. Cenad – judeţul Timiş
Vămile de la granița României cu Ungariei sunt deschise, pentru fluidizarea traficului la granița de vest, atât pentru turiști cât și pentru alte persoane.
„Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeași dată și aceeași oră, sunt operaționale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze / autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş.
Intrarea în România prin cele zece puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei, respectiv controlul specific la intrarea în țară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată”, transmit reprezentații Poliției de Frontieră.
Pentru informații suplimentare și pentru verificarea timpilor de așteptare călătorii pot consulta aplicația online a Poliției de Frontieră.
Trimite articolul
XVama Cenad este închisă pentru că s-au răzgândit dragii noștri vecini !!!!!
Vama Cenad este inchisa la iesire pentru autoturisme
Nu este permisa nici macar pentru micul trafic (30 km)
Vama cenad era închisă în 23 05 2020….partea maghiară nu a acceptat înțelegerea!!!
Sigur sunt deschise toate aceste puncte de trecere?!?
Sau doar induceti intentionat în eroare?!?
Dacă si celelalte stiri(poatate de voi) tot așa de “reale” sunt…
Se poate pleca cu 8+1 ? Joi 28 mai
vin din austria sa intru in romania ma intorc acasa ,pot intra pe le cenad cu masina mica 2persoane?
Buna ziua . Am o intrebare. Intteb pt o cunostinta daca poate iesi la vama daca nu are cintract si anmeldung. Doreste sa mearga la lucru in Germania. Multumesc.
Nadrag 2 este inchis
minciuni ordinare ! Azi dimineata am incercat sa intru in tara prin vama cenad si am fost intors cu explicatia ca e destinata exclusiv transitului de marfuri cu toate ca se stie clar ca vama nadlac a fost construita pentru transitul camioanelor si toate indicatoarele din ungaria directioneaza tranzitul catre nadlac. Iar pentru cei din cenad dupa o mica discutie cu vamesii unguri am tras concluzia ca pur si simplu nu au chef sa lucreze pe langa faptul ca sunt nesimtiti fara limita. Apoi mi a spus un roman tot vames ca daca la nadlac e nebunie atunci se permite sa treaca masinile si pe la cenad pentru fluidizarea traficului. Intors din drum si ajuns la nadlac …am.constatat ca intr adevar la nadlac nu era nimic iesit din comun in afara de o coada de aprox 4km si 1.5ore timp asteptare
Ce înseamnă reactualizat? Acum în aprilie 2021, se trece, sau nu?