La Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, sistemul electric este verificat pentru a îndepărta eventualele riscuri provocate de vechimea instalației sau suprasolicitarea circuitelor în urma folosirii mai multor aparate în intervenții.
Verificările se fac cu o echipă a Politehnicii Timișoara, condusă de profesorul Sorin Mușuroi, și vin pe fondul tragediilor care au avut loc în plină pandemie, când pacienți Covid-19 din mai multe orașe ale țării fie au murit, fie au fost răniți din cauza unor probleme la sistemele electrice din spitale.
„Am asistat în ultimele luni la tragediile produse în câteva spitale din țară din cauza suprasolicitării sistemului electric. Colegii noștri fac în permanență verificări, dar circuitele electrice ale spitalului sunt învechite, sistemul electric este subdimensionat și există, ca peste tot de altfel, atunci când vorbești de clădiri vechi, posibilitatea producerii unui accident. Noi am vrut să preîntâmpinăm acest lucru și i-am rugat pe colegii de la Universitatea Politehnica să ne ajute. (…)
De-a lungul timpului, atunci când întreg sistemul sanitar, nu doar spitalul nostru, a suferit de o subfinanțare puternică, am primit donații de aparatură, am primit alimente pentru pacienții internați în spital, au venit alături de noi sute de voluntari care au ajutat, de la modernizarea unor saloane la îngrijirea bolnavilor. Și, iată, acum sunt alături de noi specialiștii de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică care ne ajută să punem la punct sistemul electric al spitalului”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” Timișoara.
Probleme remediate
Specialiștii de la Politehnica au făcut un bilanț energetic pentru a stabili puterea electrică totală, dar și o analiză a imaginii termice obținute cu ajutorul unei camere de termoviziune. S-a descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatură de 140 de grade Celsius, dar situația a fost remediată și urmează înlocuirea întregului panou de alimentare. Urmează să fie verificate panourile din fiecare clădire pentru a vedea dacă sunt solicitări electrice care necesită intervenții și reparații.
Vă reamintim, pe parcursul pandemiei, în Timișoara și în țară au existat probleme la instalațiile electrice suprasolicitate care au dus la decesul mai multor pacienți, cel mai grav incident fiind cel de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. Aici și-au pierdut viața 10 pacienți intubați la ATI. Tragedia de la Piatra Neamț a pornit o serie de controale în toată țara, inclusiv la Timișoara. De asemenea, multe dintre secțiile spitalelor din oraș, inclusiv de la Spitalul Județean Timișoara, nu au autorizație ISU la incendiu.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!