O eventuală carantină în București și în Ilfov nu ar funcționa, pentru că nici anul trecut nu a avut efect, a spus Cîțu la finalul ședinței de joi a guvernului, citat fiind de hotnews.ro. În guvern a fost însă discutată introducerea certificatului verde COVID-19 pentru acces la toate activitățile economice, inclusiv la magazine, pentru a fi atestată vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.
„La orice activitate economică pe care o avem în România, unde intrăm în contact cu persoane, să avem certificatul verde. Dacă dorim să avem economia deschisă cred că este o măsură care ar ajuta foarte mult”, a susținut premierul demis, citat de sursa menționată anterior.
Cîțu, care a mai fost întrebat dacă folosirea certificatului verde în magazine ar însemna o restricționare a accesului pentru persoanele care nu prezintă documentul, a precizat că „nu este o restricționare, ci o triere”, transmite și libertatea.ro.
Momentan nu există un guvern cu puteri depline care ar putea lua această decizie, însă premierul demis Florin Cîțu spune că decizia ar putea fi luată și în Parlament. Totul este momentan la nivel de discuție, iar mai multe am putea afla de abia după ce vor fi schimbate restricțiile impuse în pandemie.
Trimite articolul
Xsi eu cum merg la magazin, ma, muie? nu conteaza, ca oricum pleci cu ideila tale de cacat cu tot
-
Pe jos.
ce-i, cutzule? mastile nu mai merg acum, te-ai gandit la alta aberatie? cand rata tot nu scade, ce mai zici? jet afara din guvern fmm
Bai TEMBELULE! Tu auzi ce vorbesti… la GUNOI cu tine, strangete-ar peretii!
Si asa va fi cum zice domnia sa. Sa avem incredere in masurile luate de conducatorii nostrii. Daca nu ascultam de buna voie vom asculta prin constringeri. Haideti toti cu mic cu mare sa facem tot ce ne sfatuiesc conducatorii nostrii. Sa intelegem ca totul e spre binele nostru, spre sanatatea tuturor.
-
Omule eu incerc sa cred ca tu glumesti si faci misto.Nu pot concepe ca vorbesti serios.
incredibil cat de mult ne iubesc cei ce ne conduc! atat demult ne vor binele, ca ne forteaza sa ne fie bine, noua si celor apropiati noua! vor sa ne faca bine cu forta! iar daca nu intelegem ca obligatoriu trebuie sa ne fie bine, ne ameninta ca ramnem fara mancare!
nu stiu ce ia apucat pe conducatori acum, de asa… dintr-o data.. ne vor atat de mult binele, incat vor sa ne faca bine cu forta! si cu ce forta?!.. paraca niciodata istorie conducatorii nu au vrut sa faca atat de nult bine populatiiei, cu forta nu alta!
-
I know, right?
-
Foarte bun comentariul tau. Este si o scena in filmul “Undeva in est” fix pe aceasta tema: dorinta Partidului Comunist de a impune “binele” cu forta. Remarcabil film.
Sunt multi care abia asteapta revolutia sa iesim in strada si sa mergem peste cei din PNL UDMR si USR .
Sa simta ce inseamna vointa poporului care doreste sa scape de aceste jeguri genetice .
-
ce bre ? crezi ca n-am carne si pt frigiderul psd-istilor/aur-istilor/ pro-rromanistilor ?
Deci domnule Catu esti dintre cei care pregatesc terenul aticristului(satanei) ?!
Este scris de acum 2000 ani:
“Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”
Catule,o sa vina ziua judecatii mai devreme sau mai tarziu.Cineva candva se va preocupa de soarata ta.
daca de covid oricum nu se moare! 99% nici nu au simtit boala , trebuie sa-isi faca test sa stie daca au avut-o sau nu, atunci sa moara de foame! nazismul si satlinismul erau parfum, asa ceva nu a indraznit nimeni sa faca! acum sa vina ccaaccaciosiii, cei ce se uita la tv si se comformeaza numaidecat, habotnicii vacinului, fundamentalistii ce cred in vaccin mai tare decat in orice, cei care pun botul la teoria cu anticorpi cu ancora in sange si alte povesti, sa ne spuna: „da au dreptate, foarte bine, sa inchida maagzinele pt cei nevaccinati, noi suntem cuminti si ne comformam! ” bleaxxx, scarba! cata lasitate in cccaaaccaciosii!
Catule unde plm te tunzi ca as vrea sa-mi scurtez si eu blugii?
Legea are sanse sa treaca pentru ca PNL, USR si UDMR sunt de acelasi principiu. Aceste partide desi au niste neintelegeri momentan, ele doresc ca vaccinarea sa fie obligatorie. Doar AUR se opune categoric si PSD ziceau ca sunt de acord.
Sa mai alegi partide de dreapta si liberalii…
-
PSD zicea ca nu e de acord cu obligativitatea. Asa zicea Ciolacu acum cateva saptamani, poate se schimba si astia.
Nazistii de la putere o cauta cu luminarea.
Nu vad ca in marile orase din Europa sint demonstratii masive impotriva dictaturii care se amplifica de la o zi la alta?
A uitat ce a patit Ceausescu acum 30 de ani ? Va fi si randul lor, cat de curand. Populatia deja fierbe. E nevoie doar de o scanteie sa explodeze butoiul cu pulbere. Pretul la energie umflat artificial va afecta toate celelalte in lant. Foamea bate la usa. Coarda este intinsa la maxim. Si va sigur ca atunci cand va pocni nu va mai scapa nimeni de furia poporului.
Asta e tipul ala care a facut puscarie in SUA, a tras teapa cu credite tot acolo,, a desfiintat directatia din Min de finante care ii ancheta parintii, care a atacat specualtiv moneda nationala? Pai sa nu il tragem pe roata, si sa il facem presedintele tarii ca si celalalt samsar de case din Sibiu
Asa ne intoarcem in evul mediu! Iar romanii sunt de acord “pt ca asa e in italia”. Băi sunteti nebuni , va luat vaccinul mintile? E inceputul celei mai crunte dictaturi din istorie!
Câtule de ce toata vara nu ai cumparat favipiravir ,arbidol, tocilizumab , anticorpi monoclonali? de ce? ca sa poti justifica cele 120 milioane de vaccinuri? pe care trebuie sa le arunci acuma ca expira ! vrei sa ne intepi pe toti pe ultima suta de metri? La puscarie cu tine!!!
Oamenii mor pt ca in spitale nu au tratament , de aia ajung la ati. Esti vinovat criminalule!
PNL, penalii si echipa de prefacuti ai lui Citu si sodomistii de la USR, Uniunea Sodomizati Romania pe langa ca au facut-o de oaie cu incompetenta lor acum vor sa dea lovitura de gratie acestui popor.
Asta e tampit sau are covid la creier.
eu zic că ai nevoie de pocăință în viața ta deoarece sufletul tau este vândut omule de tot lui antihrist tu realizezi ce poți să zici din gura aia sau duhurile rele vorbesc prin tine încât îți blochează toată imaginatia și gândurile cum poți să fi așa supus că vrei tu lumea sa intre la magazine doar cu certificat verde omule chiar ai inebunit de tot mintal chiar nu poți realiza puțin cea ce spui chiar vrei și vreți cei din guvernare sa moara toți românii să puneți Romania pe butuci inchidefi o data tot ce se întâmplă că nu mai înghite nimeni ce se zice incercati prin orice mijloc să meargă omul sa se vaccineze e clar ca bate la ochi și că vaccinul nu e bun e conceput pentru distrugere mai bine cafu te ai ruga la Iisus poate te ar asculta puțin să îți deie gândire și minte
70% dintr-e Romanii Nevaccinati v-or vota PNL!!! 😂😂😂😂😂
SARACUL……..ESTE BOLNAV GRAV……CATU{MATU}…..MARS
Catu e istorie, dar certificatul verde e LEGE in toata Europa civilizata, numai Romania e in mocirla din cauza antivaccinistilor.
-
Mergi baiatule in alta tara atunci. Daca tu esti sclav vrei sa fim si noi?
La urmatoarele alegeri AUR o sa sara de 20%
Minoritatea asta de vaccinati sa faca bine si sa.si infiinteze magazine exclusiviste, si sa ne lase pe noi cei sanatosi sa folosim magazinele cu care ne.am nascut si am ramas oameni normali la creier.
O masura justa care a fost luata de mult in alte tari. La centru de vaccinare sau de testare , doar e democratie. Dar testarea pe bani !
Eu personal nu am cunostinte sau membrii de familie care sa nu se fi vaccinat dar un testat negativ nu ar trebuii dezavantajat.
La ma-ta tot cu certificat verde trebuie sa mergem?
Mi se pare absolut normal…Domnul FLorin Citu PRESEDINTE !!! :))