Inițiativa a fost numită „Make the Earth great again”, iar organizatorii își propun să livreze produse și medicamente, voluntar, bătrânilor și persoanelor vulnerabile la infecția cu coronavirus. Cei care pot apela la ajutor trebuie să aibă peste 50 de ani sau să fie persoane izolate la domiciliu.
De asemenea, printre posibilii beneficiari sunt și cei care au probleme de sănătate care i-ar vulnerabiliza în fața virusului.
„Serviciul este disponibil pentru Timișoara și împrejurimi. Lucrăm la extinderea și în alte zone. Prin această acțiune, noi, tinerii voluntari care avem cel mai mic factor de risc vom prelua comenzile de mâncare/ medicamente de la bătrânii sau persoanele vulnerabile și le vom lăsa la ușa casei fără a intra în contact direct cu dumnealor. Astfel, reducem riscul categoriilor de persoane care sunt cele mai expuse la dezvoltarea de complicații care pot duce la internare în urma infectării cu COVID-19. De asemenea, pe termen mediu și lung, contribuim la reducerea supraaglomerării din spitale prin protejarea categoriilor de persoane vulnerabile”, spun voluntarii.
Aceștia își propun să adune mai mulți oameni care vor să facă un bine pentru a depăși împreună aceste momente dificile.
„Pentru a ne proteja și a vă proteja, vă rugăm să respectați regulile de mai jos, în funcție de situație: la livrare purtăm măști, mănuși, ochelari (de protecție), avem un dezinfectant cu care ne dezinfectăm mâinile și mânerele plaselor la livrare”, mai spun tinerii.
Proceduri recomandate:
„La realizarea comenzii telefonice se oferă mai multe variante beneficiarului:
-
Noi transmitem costul produselor și îl sunăm cu 10 minute înainte de a ajunge coletul pentru a lăsa banii la ușă sau într-un alt loc stabilit împăturiți într-o coală de hârtie/ pungă. Voluntarul când ajunge preia banii (purtând mănuși și sigilându-i într-o pungă cu fermoar), sună la ușă și lasă coletul, beneficiarul fiind în prealabil instruit să aștepte 5 minute înainte să preia coletul.
-
Pentru mai multă încredere, există și posibilitatea ca noi să livrăm coletul și să îl lăsăm la ușă, după câteva minute beneficiarul să preia coletul și să verifice produsele, după care să lase plata la ușa și voluntarul să o preia dupa alte câteva minute. Acest lucru însă ne încetinește considerabil și am putea susține și alți oameni în acest timp.
-
Varianta de transfer bancar din partea dumnealor sau a rudelor dumnealor este varianta optimă, dar de care puțini oameni în vârstă dispun. În funcție de situație adaptăm metodele de mai sus, nu sunt perfecte, dar suntem deschiși la opțiuni și la îmbunătățiri pe parcurs”, au transmis pe Facebook, vineri, inițiatorii campaniei.
Cei care au nevoie de ajutor pot contacta apela unul dintre numerele de telefon: 0731461364 sau 0723083293.
Cei care doresc să se alăture voluntar echipei de livratori o pot face apelând numerele de telefon: 0731461364 sau 0723083293.
„Dacă doriți să faceți parte din echipele de livratori din afara Timișoarei, sunați la numărul: 0736037792”, anunță organizatorii.
Trimite articolul
XOh shit, nu putea trece criza fara sa apara teribilistii cu sigla in English, of course! Am o scarba de voluntari, indiferent de domeniu, ceva de neimaginat!!! In 99% din cazuri sustin cauze gresite, eforturile lor sunt irelevante, o fac pentru profit (bani/voturi/diverse) sau pur si simplu mentin si accentueaza o problema care in mod normal s-ar rezolva de la sine cu timpul….unii reusesc chiar performanta sa faca toate astea simultan!!!
Voi lua in considerare sa ma folosesc de buletinul lui maica-mea sa fac niste cumparaturi cu ei…urasc sa stau la cozi…sper sa nu dau de banuit daca comand curcan, pizza, vin, bere, tigari, ananas, somon, ciocolata, cafea, paracetamol, Viagra…eventual ca sa-i induc in eroare un Pampers pentru adulti si ceva medicamente de diabet.
-
Nu prea te-au iubit parintii bag seama.
-
Esti cam idiot
-
Scuze Andrei, mesajul era pentru idiotul de mai sus. Am dat reply gresit
-
-
Esti cam idiot
-
vai soarele tau, e rau ca cinea vrea sa faca bine in tara asta ? cred ca esti genul ce te bucuri cand auzi cazuri noi de imbolnavire…sincer imi e rusine ca esti roman si probabil te consideri om…ar trebui sa fi o nevertebrata primata judecand dupa felul cum gandesti
-
ai dreptate dar cand n-ai cu cine, n-ai cu cine. fiecare isi cheltuie timpul cu ce ii trece prin cap. altii stau pe terase prin centru si unirii.. la fel de imbecili.
-
Cata prostie!
-
Pentru ca esti atat de toxic si nu mai ai prieteni te-ai gandit sa-ti versi veninul pe Tion. Ego suferind si agitat din cauza lipsa de atentie…
In sfarsit normalitate si bunatate, nu doar ura, jigniri si indiferenta!
Bre, volontirilor, lăudată fie inițiativa voastră! Dar se pare că încă de mici ați supt limba engleză și nu aveți pic de respect pentru limba maternă. De fapt, cui vă adresați din moment ce vă denumiți inițiativa „Make the Earth great again”? Bătrânilor din România sau străinilor? Cum vă veți prezenta bătrânilor. Noi suntem de la Meiczăărtgreitagen? Poate vă treziți cu ceva piper în ochi!
-
Vrei sa ajuti cu ceva? Daca nu te implici cu nimic mai bine fa liniste.
-
Unii bolnavi sunt straini. Nu mai bine salvai timp si resurse abtinandu-te de la apasat taste fara nici un scop? Nu este vina nimanui ca tu in 2020 nu vorbesti limba internationala a planetei.
Esti cam idiot