Mesajul pe care reprezentanții Asociației OncoHelp îl transmit femeilor este acela că printr-un control medical anual boala poate fi depistată la timp și învinsă. Femeilor le este recomandată autoexaminarea prin tehnici de autopalpare, precum și efectuarea unor controale anuale la medicul specialist.
„Conform Ghidului European de Oncologie, în 2018 în toată lumea au fost diagnosticate 2,1 milioane de cazuri noi de cancer la sân. Statisticile din ultimii ani arată că 1 din 4 femei la nivel mondial va dezvolta cancer la sân de-a lungul vieții. Incidența cancerului la sân a crescut odată cu îmbătrânirea populației, dar și datorită introducerii mamografiei de screening. Cei mai importanți factori de risc sunt predispoziția genetică, expunerea prelungită la estrogeni, radiațiile ionizante, nuliparitatea și istoricul de leziuni benigne la nivelul sânului. Cancerul de sân rămâne în continuare principala cauză de deces prin cancer la femei atât în Europa cât și în întreaga lume. Un sfert din cancerele de sân apar înaintea vârstei de 50 de ani și la mai puțin de 5%, înaintea vârstei de 35 de ani. Tratamentul cancerului la sân este complex și necesită o echipă multidisciplinară de diagnostic și tratament. Depistarea în stadii incipiente crește rata de vindecare. Pentru prevenirea cancerului de sân este nevoie de o educație medicală încă din timpul anilor de școală, însușirea tehnicilor de autopalpare și sensibilizarea populației feminine pentru prezentarea la medicul de familie și apoi la specialist ori de câte ori apare o suspiciune de existență a unei modificări clinice la nivelul sânilor. În stadiul incipient, cancerul de sân nu doare!”, a declarat doctor Cristina Oprean, medic primar oncolog – șef spitalizare de zi, Secția Oncologie – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!