tion.ro Web analytics

Sînandrei

Tion

Săptămâna a început cu stângul pentru doi agenți de poliție din Sânandrei. Cei doi au fost ridicați, luni dimineața, de către ofițerii anticorupție și duși în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru audieri. Cei doi au luat mita de la un ofițer DGA, pentru a nu-i ridica permisul de conducere.
Seria festivalurilor organizate în satul Covaci din apropierea Timişoarei continuă. În această duminică, în satul din comuna Sânandrei va fi organizată prima ediţie a Festivalului de Muzică Populară „Am o fată ca o zână”. Intrarea este liberă.
Peste 400 de locuinţe vechi de 6-7 mii de ani, unele chiar cu etaj,  au fost săpate de arheologi  în localitatea timişeană Sânandrei, acolo unde se află una dintre cele mai importante aşezări neolitice din partea de vest a României. Cercetarea încheiată astăzi a durat 20 de ani. În locul numit Ocsăplatz s-au mai desoperit fragmente ceramice datate la sfârşitul mileniului  VI î.Chr., locuinţe dacice şi un mormânt avar.
Trupa de teatru „Legendarii” de la Școala cu cls. I-VIII din Sînandrei a participat la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Teatru pentru copii și tineret „Copil în Europa” organizat la Teatrul Merlin, cu piesa de teatru „Poviasta lu’ Iovan Iorgovan” unde au obținut Premiul special la secțiunea gimnaziu.
Câini de vânătoare din Tulcea, Mehedinţi, Arad, Lipova, Făget, Sânicolau Mare, Bucureşti, Ploieşti s-au întrecut weekendul trecut în cadrul concursului de primăvară destinat câinilor de aret. Probele de concurs specifice câinilor de vânătoare, le-au testat aptitudinile.
Pasărea măiastră, popândăul, vaca, cocostârcul, vaca dar şi porcul sunt câteva dintre personajele care capătă viaţă în poveştile elevilor de la Şcoala din Sînandrei, în cadrul unui proiect Comenius. Cea mai recentă întâlnire a celor 7 ţări implicate a avut loc la Gdansk în Polonia.

Ştiri din Timiș

UVT a lansat licitația pentru construirea unui cămin în Ghiroda. Pune la bătaie 9 milioane de euro, bani din PNRR
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să realizeze un nou cămin în localitatea Ghiroda. În această săptămână a lansat și licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contract estimat la peste 9 milioane de euro, cu TVA.

Ştiri din Timiș

Chiar înainte de vacanța de Paști, s-a turnat asfalt pe porțiuni importante ale descărcării de pe A1, la Sânandrei
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara vin cu o nouă actualizare referitoare la lucrările desfășurate la drumul de legătură dintre DN 59 Timișoara-Arad și autostrada A1, cunoscută și ca „descărcarea de la Sânandrei”.

Eveniment

Doi timișeni cu căști de motociclist, ochelari și fețele acoperite au dat buzna în casă peste o tânără
Doi bărbați au crezut că nu vor fi prinși de oamenii legii dacă poartă căști de motociclist, ochelari și au fețele acoperite în timp ce intră în casa unei tinere din Pădureni ca să-i fure telefonul. Însă acum își vor petrece timpul în spatele gratiilor. 1

Eveniment

Sărbători în siguranță. Sute de polițiști, jandarmi și pompieri, mobilizați în județul Timiș
Zilele de Paști aduc în Timișoara și Timiș o amplă mobilizare a forțelor de ordine. Peste 200 de polițiști, 150 de jandarmi, echipaje de pompieri și patrule de polițiști locali vor fi prezenți zilnic în teren pentru ca slujbele religioase, manifestările culturale și deplasările din aceste zile să se desfășoare în liniște și siguranță.

Ştiri din Timiș

Bicicletă furată chiar din casa scării, de pe Splaiul Nicolae Titulescu din Timișoara. Ați văzut-o?
Un cititor Tion ne semnalează că în urmă cu câteva zile a rămas fără bicicletă. Cine o vede, este rugat să îl contacteze. 1

Sănătate

Un pas înainte pentru medicina din vestul țării: intervenție endovasculară în premieră la Spitalul Județean din Timișoara
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a fost efectuată, pentru prima dată în cadrul unității, o intervenție endovasculară minim invazivă pentru tratarea unei ocluzii complete a aortei abdominale.

Sănătate

Masa de Paști – un prilej de bucurie, nu motiv de îngrijorare. Ce spun medicii timișoreni
Masa tradițională de Paști nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare pentru sănătate, atâta timp cât este consumată cu măsură și responsabilitate. Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara subliniază că echilibrul este cheia, mai ales după perioada de post, când organismul s-a obișnuit cu un regim alimentar mai ușor.

România

Ce NU se face în Vinerea Mare. Credințe populare înainte de Înviere
Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile pentru creștini, aceasta marcând răstignirea lui Iisus Hristos. Dincolo de latura religioasă, această zi este însoțită și de numeroase superstiții și interdicții, transmise din bătrâni. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici