Surpriza competiţiei ce a avut loc la finalul săptămânii trecute în Târgovişte a fost clubul timişean, care, în mai puţin de trei ani de când fiinţează echipa, a reuşit să dea o campionă naţională. Este vorba despre Raluca Cimpuieru, care s-a impus la categoria 32 de kilograme. „Este o performanţă excelentă a sportivei noastre. Chiar dacă are doar 13 ani, Raluca Cimpuieru a trecut peste toate emoţiile inerente unie competiţii şi a reuşit să cucerească aurul. Performanţa Ralucăi a fost completată şi de celelalte trei medalii, toate de bronz, câştigate de Nadia Cimpuieru (14 ani, categoria 34 de kilograme), Roxana Crişan (14 ani, categoria 48 de kilograme) şi Alexandra Purcel (15 ani, categoria 62 de kilograme). Sunt foarte mulţumit de felul în care s-au comportat aceste sportive, ţinând cont de faptul că am început activitatea la acest club doar în urmă cu trei ani”, a declarat profesorul Petre Brânduşan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!