Până la această dată, s-au discutat numai principiile generale privind aplicarea taxei pe poluare pentru autovehicule, inclusiv plata taxei pentru autovehiculele cu normă de poluare Euro 5, începând cu anul 2011 şi revizuirea celorlalte niveluri de taxă. Menţionăm că până în acest moment, nu s-au stabilit nivelurile taxei pentru anul 2011, acestea urmând să fie analizate în perioada următoare. Aşa cum a menţionat în declaraţiile sale, ministrul László Borbély, principiul care stă la baza taxei auto pentru anul 2011 va fi „poluatorul plăteşte”, principiu promovat de Uniunea Europeană.. Vom reveni cu amănunte.
Taxa de poluare
În legătură cu taxa auto, a fost constituită o comisie de lucru coordonată de Ministerului Mediului şi Pădurilor din care mai fac parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Direcţiei Afaceri Europene, Administraţiei Fondului pentru Mediu, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (R.A.R.) şi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor care analizează şi pregăteşte un proiect de act normativ ce urmează să modifice O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Citiți principiile noastre de moderare aici!