După ce Sevil Shhaideh nu a primit acceptul președintelui Klaus Iohannis pentru a ocupa funcția de prim ministru, conducerile PSD și ALDE au intrat în ședință, miercuri, pentru a stabili dacă vor merge cu o nouă nominalizare în fața președintelui sau dacă vor declanșa procedura de suspendare a acestuia.
Miercuri după-amiază, după două ore de consultări, liderul PSD, Liviu Dragnea, a prezentat rezultatul discuțiilor. S-a ales varianta unei noi nominalizări. Astfel, noua propunere din partea PSD este Sorin Grindeanu, cel care ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș și este președintele PSD Timiș.
Sorin Grindeanu s-a născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş și este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 – 1997).
Este membru PDSR din noiembrie 1996. În decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş. A ocupat funcția de prim-vicepreşedinte de filială, lider al PSD Timişoara, iar apoi a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Timiş.
În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara. Din iunie 2008, până la alegerea ca deputat a fost viceprimar al Timişoarei.
A fost deputat din 2012 până la sfârşitul lunii iunie 2016, când a devenit preşedinte al CJ Timiş. Grindeanu a activat în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
Sorin Grindeanu a fost și ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015.
Rămâne de văzut dacă președintele Klaus Iohannis agreează această nouă propunere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!