Niculescu a facut diferenta, iar Dinamo ii datoreaza o calificare cel putin la fel de frumoasa precum cele doua goluri ale sale reusite contra lui Bayer. Dinamo are sansa de a castiga Grupa B si a avea un adversar mai usor in 16-imile Cupei UEFA, daca va castiga meciul direct cu Tottenham.
Pentru Dinamo a marcat de doua ori Niculescu, dupa ce Leverkusem a condus cu 1-0. Dinamo a primit gol pe o greseala a lui Gaev, apoi Niculescu a marcat printr-un superb sut la vinclu, iar tot el a fructificat o faza facuta de Ganea tot printr-o executie frumoasa, de la distanta. A fost o victorie meritată, într-o grupă foarte dificilă, iar Dinamo a demonstrat că este cea mai în formă formaţie românească în această toamnă. Dinamo a început mai slab, dar, cu un Niculescu magistral, a reuşit să se impună în cele din urmă.
Primele minute de joc arată două formaţii care se studiază şi nu riscă prea mult. Niculescu are prima ocazie a meciului, dar lovitura sa de la circa 25 de metri se duce pe lâmgă poartă (7). Acelaşi Niculescu reia din vole pe lângă poartă (18).
La o fază care nu anunţa prea multe, Leverkusen dă lovitura: Schneider aruncă o minge în careu din lovitură liberă, bosniacul Barbarez se înalţă, câştigă duelul cu Ştefan Radu, şi trimite minge în plasă, sub privirile lui Gaev, ezitant, pierdut prin careu: 0-1 (20).
Gaev scoate apoi un şut din unghi al lui Freier (26). Dinamo joacă slab, nu se regăseşte, dar în aceste momente de cumpănă pică golul egalării: o recuperare dinamovistă, mingea ajunge la Claudiu Niculescu, iar acesta trage de la 20 de metri, mingea fiind deviată şi de Madouni peste portarul Butt, ieşit din poartă: 1-1 (36).
Atacantul dinamovist demonstrează o formă excelentă şi pune în pericol de alte două ori poarta lui Butt, din lovituri libere de la distanţă mare (aproximativ 30 metri): în min. 44 portarul german reţine balonul, iar în min. 45+1 respinge cu greutate. Dinamo începe în forţă partea a doua a meciului şi presează pe Bayer în preajma propriului careu, însă jucătorii lui Mircea Rednic nu reuşesc să concretizeze.
Bayer iese din propria jumătate dar lasă impresia că este mulţumită cu remiza. Rolfes are un şut de la 25 de metri, dar Gaev a reţinut. Gaev reuşeşte să respingă din faţa lui Kiessling (64), la o pasă neglijentă a lui Moţi. Barbarez trimite o lovitură de cap, la o minge aruncată de Schneider, dar Gaev e la post (73). Ganea are acţiune remarcabilă, cu trei fundaşi în spate, îi lasă mingea lui Niculescu, iar acesta de la 17 metri îl execută pe Butt: 2-1 (75).
Bayer iese la atac, iar Kiessling reia slab din careu, Gaev fiind la post (80). Dinamo se apără şi încearcă să acţioneze pe contre. Schneider trage peste poarta lui Gaev (90+2). Echipa din Ştefan cel Mare termină meciul în atac, iar Niculescu îl solicită din nou pe Butt, din lovitură liberă (90+3).
Dinamo prinde astfel primăvara europeană după o pauză de 16 ani. În ultima etapă a grupelor, pe 14 decembrie, Dinamo va întâlni pe Tottenham, la Londra, iar Leverkusen pe Beşiktaş, echipa din Ştefan cel Mare luptându-se chiar pentru şefia grupei.
Dinamo – Bayer Leverkusen 2-1 (1-1)
Au marcat: Claudiu Niculescu (36, 75), respectiv, Sergej Barbarez (20).
Arbitru: Joao Ferreira, la centru; José Ramalho, Sérgio Lacroix, arbitri asistenţi; Pedro Henriques, arbitru de rezervă (toţi din Portugalia).
Au evoluat echipele:
Dinamo: 1. Vladimir Gaev – 16. George Blay (2. Dorin Mihuţ, 81), 4. Cosmin Moţi, 26. Ştefan Radu, 3. Cristian Pulhac – 20. Adrian Cristea, 6. Andrei Mărgăritescu, 15. Dennis Şerban (25. Adrian Ropotan, 57), 7. Cătălin Munteanu (10. Ionel Dănciulescu, 63) – 19. Ionel Ganea, 9. Claudiu Niculescu (căpitan). Antrenor: Mircea Rednic.
Leverkusen: 1. Jörg Butt – 27. Gonzalo Castro, 23. Ahmed Madouni, 4. Juan, 19. Marko Babic (2. Fredrik Stenman, 60) – 10. Paul Freier, 25. Bernd Schneider (căpitan), 13. Athirson, 6. Simon Rolfes – 9. Sergej Barbarez, 12. Andrei Voronin (11. Stefan Kiessling, 46). Antrenor: Michael Skibbe.
În celălalt meci al grupei, Beşiktaş a dispus cu 2-1 de FC Bruges, prin golurile marcate de Ibrahim Akin (32), Ricardinho (70, penalty), respectiv, Bosko Balaban (14, penalty).
Trimite articolul
Xbai, ne lasati cu dinamo-ul vietii? bayern a fost echipa de valoare? sau besiktas? praf!