Prima competiție s-a desfășurat în weekendul trecut, în Satchiz, acolo unde a avut loc a treia etapă a Cuperi României de MTB. Competiția a adunat la start 1200 cicliști care au concurat pe trasee de 78, 42 și 24 de kilometri.
„În week-end-ul trecut, Saschizul și fortificațiile sale incluse în patrimoniul UNESCO au fost gazdele competiției Transilvania Bike Trails Race, a treia etapă a Cupei României de MTB. Sportivii de top ai C.S.Tibiscus au fost printre cei circa 1.200 de participanți care au avut de ales între traseele de 78 km, 42 km ori 24 km, funcție de “caii”-putere și experiență. După experiență (și așteptări confirmate) au venit și rezultatele: Cristian Jidovu din Cisnădie – locul I al categoriei de vârstă, Marius Ionașcu din Galați – locul I al categoriei de vârstă, ambele rezultate la tura de 78 km care a trecut prin satele săsești, prin Viscri, prin bisericile fortificate din Meshendorf ori Bunești și prin cetatea Saschiz”, spun cei de la CS Tibiscus Timișoara.
Aripa gălățeană a clubului din Timișoara a participat și la Maratonul Nordului, desfășurat în perioada 5-6 august la Darabani. Dintre cei 160 de cicliști participanți, Marius Ionașcu și fiica lui Miruna Ionașcu s-au clasat ambii pe poziția I.
„Week-end-anterior a fost și el un succes pentru “aripa” gălățeană a cicliștilor de la C.S.Tibiscus: participând la cursa de MTB din cadrul Maratonului Nordului de la Darabani, alături de circa 160 de cicliști, Marius Ionașcu a ocupat locul I al categoriei M50+ la tura de 42 km în timp ce fiica sa Miruna Ionașcu s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în clasamentul general al turei de 30 km”, transmit reprezentanții clubului timișorean.
C.S.Tibiscus Timișoara este unul dintre cluburile titrate de ciclism din România și are legitimați sportivi din toate colțurile țării cum ar fi: Timișoara, Lugoj, Oradea, Turnu Severin, Cisnădie, Brașov ori Galați. Sportivii care reprezintă Timișoara la ciclism au adunat până acum 31 de titluri de campion național, cu peste 1500 de clasări pe podium.
Cupa României de MTB
Cristian Jidovu din Cisnădie: locul I la categoria de vârstă
Marius Ionașcu din Galați: Locul la categoria de vârstă
Maratonul Nordului
Marius Ionașcu, locul I maratonul nordului
Miruna Ionașcu, Locul I la general
Citiți principiile noastre de moderare aici!