Campionatul Național de Mountainbike – Marathon a fost organizat ca etapă a evenimentului de tradiție Triada MTB – Geiger MTB Challenge, la Păltiniș (Sibiu), în weekend-ul care a trecut.
Printre cei circa 300 de cicliști de top ai României, amatori și profesioniști, care au luat parte la diversele probe ale competiției, s-au remarcat și sportivi legitimați la C.S.Tibiscus Timișoara.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean și al PSD Timiș a transmis, joi seara, că pentru viitorul acestei țări va merge duminică la vot pentru a susține România în Europa, în NATO, pentru o țară liberă și democratică. Astfel, o va vota pe Elena Lasconi.
Cinema
Cinema Studio prezintă publicului documentarul timișoreanului Florin Iepan, „Odesa”, care expune unul dintre cele mai întunecate momente din istoria recentă a României. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul și invitații săi.
Ştiri din Timiș
Casa Tineretului Timișoara găzduiește și în acest an concertul caritabil „Social Chords”. Evenimentul va sprijini două cauze, cu ajutorul fondurilor strânse.
România
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat miercuri că o va susține pe Elena Lasconi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, considerându-se cel mai afectat de modul în care Călin Georgescu „şi-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal".
România
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 28 noiembrie, a anunţat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
4
România
Călin Georgescu a fost surprins înainte de emisiunea de la Tucă, când se sfătuia cu însoțitorul său, Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare din România și cel care organizează tabere paramilitare legionare.
15