Poliţiştii comunitari au
dat mai multe amenzi pentru publicitate
ilegală şi în ultimele zile. Cu 1.000 de
lei a fost sancţionată Monica A., din Lugoj,
prinsă în timp ce lipea
afişe referitoare la
desfăşurarea unui concert, pe un bloc de pe
strada Simion Bărnuţiu din
Timişoara. Alţi doi tineri din
Galaţi au primit aceeaşi amendă pentru
că lipeau postere pe stâlpii din Calea
Buziaşului. Potrivit Hotărârii de Consiliu
Local 371 din 2007, lipirea afişelor, a posterelor sau
anunţurilor publicitare în alte locuri
decât în cele autorizate sau montarea de
panouri publicitare sau bannere fără acordul
primăriei se sancţionează cu
amenzi de la 1.000 la 2.000 de lei. De
asemenea, Regulamentului de publicitate stradală
prevede sancţiuni de la 200 la 500 de lei pentru
distribuirea de mostre şi materiale publicitare
fără avizul municipalităţii.
1.000 de lei amendă pentru lipirea unui afiş
Cine face publicitate ilegal plăteşte! În
prima parte a acestui an, poliţiştii comunitari
din Timişoara au aplicat 78 de sancţiuni pentru
lipirea de afişe, postere sau anunţuri în
locuri neautorizate, distribuirea de materiale publicitare
fără autorizaţie şi montarea de panouri
sau bannere fără acordul primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!