“Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?” Aceasta a fost întrebarea-provocare pusă de specialiştii pneumologi şi în acest an, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, urmată de invitaţia “Mergi la medic şi află-ți vârsta pulmonară!”. Iar timişorenii nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi deoarece, conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean Timişoara, zilnic, un număr de 20-25 de timişeni s-au prezentat pentru analize de specialitate gratuite în cadrul campaniei.
“Dintre cele 20 de persoane consultate, în medie, zilnic, o jumătate au avut probleme cu plămânii, au spus medicii implicaţi în campanie. Ei au fost îndrumaţi spre consultaţii mai complexe. Campania de consultaţii gratuite la Spitalul Judeţean Timişoara continuă până în 25 noiembrie”, a precizat Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al instituţiei medicale timişorene. Reamintim că Ziua Mondială a BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică) a fost marcată anul acesta pe 16 noiembrie. Cu această ocazie, Societatea Română de Pneumologie a lansat campania “Tu știi ce vârstă au plămânii tăi?”. Campania, aflată la cea de-a treia ediţie, îşi propune să atragă atenţia populaţiei asupra importanţei unor investigări periodice ale funcţiei pulmonare şi a consultului peridic efectuat la medicul pneumolog.
BPOC este o afecţiune cronică pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere: afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume și ucide milioane de oameni în fiecare an. Din totalul bolnavilor, 1 milion sunt români. Simptomele sunt înșelătoare – dispnee (senzaţia de sufocare), tuse cronică, alte probleme respiratorii – pe care suntem tentați să le punem pe seama fumatului sau a… înaintării în vârstă. Boala “explodează”, de multe ori, după vârsta de 40-45 de ani. În lipsa tratamentului, pacienţii cu BPOC ajung să întâmpine dificultăţi majore în respiraţie sau au senzaţia de sufocare atunci când urcă treptele, când se plimbă sau chiar atunci când se spală sau se îmbracă dimineaţa (“Sunt conştientă de fiecare dată când respir” – este mărturia unei paciente cu BPOC). BPOC va deveni în următorul deceniu a treia cauză de deces în lume. În perioada 14-25 noiembrie, în cabinetele medicale din întreaga ţară se fac testări gratuite (nu este necesar biletul de trimitere de la medicul de familie). Lista cabinetelor și alte informații se găsesc pe www.desprebpoc.ro .
Citiți principiile noastre de moderare aici!