“E o muzică foarte solicitantă, pe cât e de frumoasa. Albumul a fost înregistrat timp de două zile foarte pline în sala Colegiului Ion Vidu, spaţiu recunoscut pentru acustica sa deosebită, şi cred că am reuşit să punem ce aveam mai bun în interpretarea pieselor”, a declarat violonistul Sasha Bota. Primul disc al Nuevo Tango Quintet se intitulează Anivertango, iar concertul de lansare va începe la ora 18,30, în sala Teatrului Naţional Timişoara. Accesul va fi gratuit, în baza invitaţiilor care se pot obţine fie de la librăria Caligraf din holul Filarmonicii Banatul, fie accesând pagina de Facebook a grupului. “Concertul este un bonus la CD, un cadou de sărbători pe care am dorit să îl oferim publicului nostru. Acesta este, în fapt, Anivertango volumul I, iar volumul II îl înregistra şi lansa anul viitor”, a anunţat Johnny Bota. Printre cele 8 piese înregistrate pe disc de Roxana-Yvonne Coşereanu (pian), Alin Stoianovici (acordeon cromatic), Sascha Bota (vioară), Ionuţ Dorobanţu (chitară) şi Johnny Bota (contrabas) nu lipsesc celebrele Libertango şi Oblivion. Albumul a fost produs exclusiv pe cheltuiala interpreţilor, care şi-au asumat şi difuzarea şi promovarea lui. “Credem că e un mic sacrificiu faţă de lupta lui Piazzolla”, a explicat Sasha Bota. Lansarea albumului va avea loc după concert, respectiv de la 20, în Holul cu Oglinzi al TNT şi va include o sesiune de autografe. În cadrul acestui eveniment, CD-ul va putea fi cumpărat cu 30 de lei. El va mai putea fi apoi procurat de la librăriile timişorene Caligraf şi Mihai Eminescu, la preţul de 40 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!