Prin intermediul Programului Operaţional Regional, oraşele reşedinţă de judeţ din Regiunea Vest vor avea la dispoziţie peste 150 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili. Vizate sunt Aradul, Deva, Reşiţa sau Timişoara, banii fiind disponibili doar pentru aceste municipii reşedinţă de judeţ.
Agenţia de Dezvoltare Regională Vest Timişoara a făcut publice ghidurile solicitantului pentru obiectivele specifice dedicate dezvoltării urbane durabile şi aşteaptă opiniile beneficiarilor pe tema acestor ghiduri până pe 18 aprilie. Vizate de această axă prioritară sunt mai multe domenii: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă; Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ; Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate din municipiile – reședință de județ din România; Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă; Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
Bugetul disponibil pentru Regiunea Vest este de 150,37 milioane euro. Acesta va fi distribuit municipiilor reședință de județ din regiune (Arad, Deva, Reșița și Timișoara) în funcție de proiectele propuse de acestea, aceste municipii fiind singurele care pot beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul axei prioritare 4 a POR. Pentru a beneficia de aceste finanțări, municipiile trebuie să aibă un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă pentru proiecte depuse în cadrul obiectivului specific 4.1 și o Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană pentru proiectele depuse în cadrul tuturor celor 5 obiective specifice menționate anterior.
Consultarea publică are ca termen limită data de 18 aprilie 2017, dată până la care se pot transmite observații și/sau propuneri de modificare către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europe (MDRAPFE) la adresa de e-mail regio@mdrap.ro sau către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) la adresa de e-mail office@adrvest.ro. Ghidurile supuse consultării se găsesc atât pe pagina web a ADR Vest, cât și pe cea a programului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!