Ediția a VI-a a evenimentului care evocă personalitatea de anvergură și opera maestrului Gelu Stan se desfășoară în intervalul februarie – martie. Concurenții au vârste cuprinse între 15 și 25 de ani.
„Cântecele lor, talentul, pasiunea pentru folclor și ambiția artistică cartografiază «o hartă» etnofolclorică vie și captivantă”, au transmis reprezentanții Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Concursul, decernarea premiilor și spectacolul de gală al laureaților vor avea loc miercuri, 13 martie, de la ora 18:30, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara.
Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca. Spectacolul va fi prezentat de Felicia Stoian, iar coregrafia va purta semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu.
Au fost invitați să susțină recitaluri Angelica, Niculina și Adriana Stoican, Zorica Savu, Daria Sabău și Simion Novac, Roxana Goia, laureata ediției a V-a, Ana, Kim și Sebastian Roșca. Familia Stănescu va susține un moment coregrafic excepțional, cu trei generații: Brândușa și Nicolae Stănescu, Daniela și Manuel Stănescu și Sara și Raul Stănescu.
Cei 17 finaliști, care provin din 12 județe, sunt: Constantina Cornelia Orleanu (19 ani, jud. Gorj), Vlad Mihai Lință (18 ani, jud. Hunedoara), Sorin Năstăsie (18 ani, jud. Caraș-Severin), Andreea Gabriela Bogdan (18 ani, jud. Cluj), Simina Popescu (18 ani, jud. Gorj), Denisa Gariluț Pîrvoni (17 ani, jud. Timiș), Șerban Sebastian Mihai, 21 ani, jud. Mureș), Bianca Crețu (21 ani, jud. Sibiu), David Gabriel Crișan (15 ani, jud. Timiș), Emma Iulia Crihan (19 ani, jud. Arad), Alexandra Nicoleta Bălăreanu (17 ani, jud. Ilfov), Delia Bertea (19 ani, jud. Suceava), Alexandra Buceac (15 ani, jud. Timiș), Mariana Stoica (21 ani, jud. Vaslui), Narcis Căldăraș (17 ani, jud. Caraș-Severin), Titiana Ienășescu (15 ani, jud. Arad) și Iulia Ioana Vlad (17 ani, jud. Maramureș).
Se vor acorda următoarele premii în bani: Marele Premiu – 4.000 lei, Premiul I – 3.000 lei, Premiul II – 2.000 lei, Premiul III – 1.500 lei, trei Premii speciale în valoare de 800 de lei, Premiul Radio Timișoara și Premiul „Tinereții” acordat de familia maestrului Gelu Stan.
Invitațiile vor fi disponibile, începând cu 4 martie, AICI.
Evenimentul se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.
Festivalul – Concurs Gelu Stan, ediția a VI-a, este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de profesor Liliana Laichici, manager.
Citiți principiile noastre de moderare aici!