Peste 20 de ghivece cu portocali îi încântă vizual, dar mai ales olfactiv, pe clienții veniți la cumpărături la Iulius Mall Timișoara. Arbuștii, exotici pentru orașul de pe Bega, provin din Italia, de la aceleași pepiniere unde cresc arborii care vor fi plantați în cel mai mare parc suspendat din țară. Portocalii pot fi admirați în zona Curții de Onoare și pe terasele restaurantelor. În plus, zeci de ghivece cu arbori de tisă, bonsai, buxus, azalee, hortensii și alte specii de arbuști înfrumusețează intrările principale în Iulius Mall Timișoara.
Tot în această primăvară, peisagiștii ansamblului Openville au amenajat și arealul din imediata vecinătate a clădirii de birouri din zonă, unde au amplasat trei pergole, ideale pentru momente de recreere. Peste 1.100 mp de gazon special și numeroase plante și flori aduc un plus de farmec întregii zone. Acestea se adaugă celor 11 platani impozanți, plantați în toamna anului trecut, unii cu vârsta de 120 de ani.
În ansamblul din zonă, timișorenii se vor bucura de un parc unicat în România, prin proporții, dar mai ales prin amenajare. Noua zonă verde din inima Timișoarei se va desfășura pe 55.000 mp, fiind cel mai mare parc suspendat din țară. Totodată, va impresiona prin amenajarea sa originală, peste o dală urbană, urmând a fi creat de la zero peste parcarea subterană a ansamblului.
Alei de promenadă, carusel pentru copii, lac, fântâni arteziene, 20.000 de arbuști, 1.000 de arbori, suprafețe întinse acoperite cu gazon special pe care vizitatorii se vor așeza liniștiți sunt doar câteva dintre componentele spațiului verde din ansamblu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!