20 decembrie 1989 este ziua în care toate întreprinderile din oraş au ieşit în stradă şi au manifestat, ocupând în special spaţiul în faţa Comitetului Judeţean al PCR, spaţiul din faţa Catedralei, Piaţa Operei şi în alte locuri.
Manifestanții au strigat: „Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatorul!” şi „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”. Numărul celor care au protestat a fost de zeci de mii. Organele locale au cerut insistent să se folosească Armata, Ion Coman refuzând categoric.
Potrivit reprezentanților Muzeului Național al Banatului, 20 decembrie 1989 mai este ziua în care cu aprobarea generalului Vasile Milea, generalul Ştefan Guşe repetă ordinul de interzicere totală a uzului de armă şi permite manifestanţilor să se deplaseze pe arterele principale din oraş. Până la ora 12 militarii sunt retraşi, cu mici excepţii, din central oraşului. Fără a primi vreun ordin, din proprie iniţiativă, lt.-col. Atudoroaie a dat ordin ofiţerilor Serviciului II să se retragă din unităţile economice şi să vină la sediul inspectoratului.
Tot în 20 decembrie 1989 încep cuvântările din balconul Operei. În piaţă au fost aproximativ 100.000 de oameni.
Ziua în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism rămâne în istoria modernă a României.
Trimite articolul
XImi amintesc acele clipe ,insa ,sincer le regret acum ! Ne-am lasat prostiti .
Gresit !
A fost ziua în care s-a anulat suveranitatea României și a fost transformată în colonie de mâna a 3-a.