Piaţa imobiliară a anului 1990 era una marcată de celebrele ”schimb locuinţă”, dar şi de apariţia primelor anunţuri de vânzare a apartamentelor. Cine a ştiut atunci să se descurce a făcut peste ani bani buni. Statul a scos la vânzare apartamentele din fondul locativ propriu, iar cei ce le locuiau cu chirie puteau să le cumpere.
Preţurile erau super-convenabile pentru veniturile şi piaţa acestor ani, dar poate destul de dificil de acoperit pentru mare parte din populaţia ”egală” din acele vremuri. Cine a avut atunci ceva bani puşi deoparte a putut face investiţia vieţii.
„Se vând din nou apartamente”, titra săptămânalul Agenda din data de 18 februarie 1990. Discuţia purtată cu Octavian Orăviţean, directorul de atunci al Oficiului de Vânzare a Locuinţelor prezenta cea mai fierbinte noutate legată de… imobiliare: apariţia Decretului nr. 61/1990 cu privire la vânzarea locuinţelor către populaţie. Era un moment important pentru o piaţă imobiliară care abia începea să se formeze.
„Se pot cumpăra apartamente de stat construite până la data de 31 decembrie (…) numai de către cei care le locuiesc”, spunea atunci Orăviţean.
Cât despre preţuri, se preciza că apartamentele se încadrează în două categorii – cele construite înainte de 1977 şi cele după acest an.
„Un apartament de 3 camere având o suprafaţă de 65 de metri pătraţi , la tariful I costă 150 mii lei, iar la tariful II 167 mii lei. Pentru spaţiul în plus sau în minus se adaugă sau se scade la fiecare metru pătrat 2400 lei, respectiv 2500 lei. La preţul stabilit se mai aplică o corecţie de nivel, în funcţie de etajul la care este situat apartamentul (…) Este o noutate că din preţul iniţial se scade uzura apartamentului (…). Cele centrale vor fi cu 10 la sută mai scumpe, iar cele mărginaşe cu 10 la sută mai ieftine”, mai spunea Orăviţean la acea vreme.
La data de 19 februarie 1990, un curs valutar oficială spunea că un dolar SUA valora 20,94 lei, iar o marcă germană era 12,46 lei. Deci, un apartament de 65 de metri pătraţi pornea de la 7.200 de dolari.
Tot atunci apăreau la mica publicitate şi primele anunţuri referitoare la vânzarea de asemenea locuinţe pe piaţa liberă. Tot un asemenea apartament se vindea cu 400.000 – 500.000 de lei. Deci, în jur de 19.000 – 20.000 de dolari americani.
Piaţa imobiliară din Timişoara a cunoscut o dezvoltare extraordinară, care a culminat cu anii 2006-2008, când preţurile la care se făceau tranzacţiile erau uneori mult peste valoarea în sine a imobilului. După 2008, aşa cum s-a întâmplat în foarte multe state ale lumii, criza economică şi financiară a afectat serios acest domeniu.
Care este situaţia în zilele noastre, în orașul de pe Bega? Timişoara rămâne printre cele mai scumpe oraşe din România în ceea ce priveşte preţurile apartamentelor. Astfel, în trimestrul 4 din 2014, apartamentele din Timișoara costau, în medie pe metru pătrat util, 824 de euro, adică 972 de dolari americani.
Cele mai scumpe apartamente, raportat la preţul pe metrul pătrat, sunt cele cu o cameră. Acestea au un preţ mediu de 870 de euro (1.026 dolari) pe metrul pătrat. La apartamentele cu două camere preţul scade cu câteva zeci de euro şi ajunge la 816 euro (963 dolari). În ceea ce priveşte locuinţele cu trei camere la bloc, preţul mediu pe metrul pătrat a ajuns la 785 de euro (926 dolari). Aceste valori sunt cele pentru apartamentele vechi.
Dacă vorbim de un apartament de 65 de metri pătraţi, pentru comparaţie, acesta ar costa undeva la 62.000 de dolari.
În ceea ce priveşte apartamentele nou construite, aici valoarea medie este mai ridicată, de 870 de euro (1.026 dolari) pe metrul pătrat, faţă de media de 824 de euro (972 dolari) la cele vechi.
Zonele cele mai scumpe rămân cea centrală, dar şi Aradului sau Lipovei. Preţuri mai scăzute se pot obţine în cartierele Girocului sau Şagului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!