Pentru mulți, însă, fierul de călcat este pe cât de folositor, pe atât de nedorit, tocmai din cauza faptului că aduce cu el taskuri în plus. Gândește-te, însă, că fiecare moment în care calci haine, oricât de neplăcut ar fi, poate fi transformat într-unul în care să te simți bine, dacă adaugi câteva elemente.
Un podcast bun, muzica ta preferată pe fundal, o cană de cafea lângă sau chiar un pahar de vin alături sunt doar câteva dintre lucrurile mici care pot înfrumuseța această experiență. Dacă mai strecori și o discuție cu cea mai bună prietenă, atunci lucrurile se schimbă considerabil.
Uite, așadar, trei motive pentru care să-ți cumperi un fier de călcat:
1. Tehnologia a evoluat. Produse din ce în ce mai bune ajung pe rafturile magazinelor.
Probabil că dacă găsești experiența călcatului ca fiind una neplăcută, vei vrea să petreci cât mai puțin timp posibil făcând această acțiune. Ce înseamnă asta? Că ai nevoie de un fier de călcat care să funcționeze ușor, care să nu aibă nevoie de multă presiune pentru a călca așa cum trebuie și, mai ales, care să nu producă mici imperfecțiuni pe hainele tale preferate, așa cum se poate întâmpla la astfel de obiecte care au fost deja utilizate pentru o perioadă mai lungă.
Cu alte cuvinte, dacă ai o experiență nefericită cu călcatul, s-ar putea ca și mașinăria pe care o folosești pentru călcat să fi contribuit la asta. Dacă deții una veche, care nu face față folosirii mai lungi și care trebuie acționată cu grijă tot timpul, poți lua în considerare înlocuirea acesteia cu una mai performantă, care, categoric, îți va schimba experiența.
2. Pentru că poți opta pentru un nou model, care să schimbe complet ce știai despre călcat.
Este vorba despre fierul de călcat vertical. Da, ai auzit bine, chiar există așa ceva, iar acest aparat dobândește și mai multă popularitate pe zi ce trece. Imaginează-ți doar că vei scăpa de masa de călcat și de durerile de spate care își spun mai mereu cuvântul după o sesiune de călcat haine. Mai mult, vei netezi rufele în doar câteva minute, fără să fie un proces foarte complicat la mijloc. Unde mai pui că poți călca hainele chiar pe umeraș?
3. Călcatul hainelor nu ajută doar la aspectul lor, ci și la distrugerea bacteriilor.
Dacă ești una dintre acele persoane care n-a mai folosit un fier de călcat de luni sau poate chiar de ani de zile, ți-ar prinde bine să afli că, deși principalul scop pentru care utilizezi un astfel de produs este călcatul hainelor și aranjarea lor, astfel încât să aibă un aspect plăcut atunci când ieși din casă, nu este singurul beneficiu pe care această acțiune îl aduce în viața ta.
Întâlnești germeni și bacterii la tot pasul, iar mașina de spălat și chiar și un uscător de rufe performant nu sunt suficiente pentru a le elimina. Prin călcarea hainelor, însă, reușești deopotrivă să te bucuri de o acțiune mai mare și de o eliminare aproape totală a bacteriilor, tocmai pentru că sistemul din spatele mășinăriilor de călcat este acționat la o temperatură foarte mare, la care bacteriile nu mai au nicio șansă să trăiască.
Acest lucru poate fi extrem de important mai ales atunci când ai copii mici. Pentru că nu contează doar ca spațiul în care aceștia se află să fie curat și dezinfectat, ci îți dorești și ca hainele pe care aceștia le poartă, mai ales în primii ani de viață, să fie pe cât posibil curate și lipsite de bacterii.
Iar dacă îți place puterea cu care activează aburul atunci când calci haine, poate că o stație de călcat este ceea ce cauți de fapt. Aceasta se diferențiază de o mașinărie obișnuită de călcat, prin faptul că acționează cu și mai mulți aburi, datorită rezervorului de apă care este situat în afara aparatului și care este mult mai încăpător.
Mai mult, o astfel de mașinărie este perfectă pentru călcarea rufelor voluminoase, precum a cearșafurilor de pat sau chiar a perdelelor. Unde mai pui că un astfel de aparat poate fi folosit și pentru călcarea verticală. Asta înseamnă că nu va mai trebui să te chinui cu întinderea unei mese de călcat, cu problema cutelor care apar fără să vrei la tot pasul și apoi cu montarea perdelelor la loc, cu grijă, să nu produci alte cute.
Un astfel de aparat este, însă, mult mai costisitor decât o mașinărie obișnuită de călcat, prețul său putând să fie de trei, de patru sau chiar de cinci ori mai mare, în funcție de modelul ales.
(2432)
Citiți principiile noastre de moderare aici!