Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local al municipiului Timişoara pe anul 2015 a fost publicat de site-ul primăriei, urmează să intre în dezbatere publică săptămâna viitoare, miercuri, iar apoi va fi supus la vot în consiliul local.
Astfel, bugetul local al Timişoarei pe anul 2015 este estimat la 1.038.292.990 lei, aproximativ 235 de milioane de euro, faţă de 1.112.250.490 lei în 2014.
Bugetul total general al municipiului pe anul în curs este de fapt de 1.299.848.510 de lei, deci de aproape 295 de milioane de euro, aici fiind cuprins bugetul local, bugetul instituțiilor publice din subordine finanțate din venituri proprii și subvenții şi bugetul din împrumuturi. În 2014, bugetul total al Timişoarei a fost de 1.391.159.930 lei, ceea ce însemna la începutul anului trecut 307 milioane de euro.
În 2015, la Timişoara vor continua proiectele pe bani europeni care trebuie finalizate, vor fi demarate noi investiţii pe venituri proprii, din fonduri de la bugetul local, şi se vor pregăti proiecte care să poată fi depuse pe ciclul de finanţare 2014-2020. Asta înseamnă o mulţime de noi studii şi proiecte…
Mai puţin de jumătate din buget va fi direcţionat către partea de dezvoltare.
„Filosofia bugetului este orientată către investiții, procentul alocat dezvoltării fiind unul foarte mare. Continuarea programelor cu finanțare europeană, pregătirea exercițiului financiar 2014-2020, dar și un consistent portofoliu de investiții din bugetul local, priorități acordate sănătății, învățământului, infrastructurii și culturii, sunt câteva dintre elementele fundamentale ale acestui buget. Bugetul este estimat la 1.038.292.990 lei în ambele secțiuni, de funcționare și dezvoltare. Secțiunea de dezvoltare are în proiect alocată o sumă de 441.356.140, ceea ce reprezintă aproximativ 42,5%”, explică viceprimarul Dan Diaconu.
Dar să vedem care sunt principalele obiective de investiții care se vor bucura de finanţare anul acesta.
Infrastructură rutieră
Cea mai importantă lucrare care va beneficia de finanţare de la bugetul local anul acesta este lărgirea pasajului CF Popa Şapcă şi a străzii cu acelaşi nume – este propusă spre finanțare cu 10 milioane de lei.
Investiţia este estimată la 15,2 milioane euro, conform celui mai recent studiu de fezabilitate aprobat, cuprinzând extinderea la patru benzi a străzilor Antenei şi Popa Şapcă, lărgirea pasajului existent, amenajarea intersecţiei străzilor Popa Şapcă – Antenei – Demetriade, precum şi completarea Inelului II de circulaţie cu strada Antenei şi realizarea unei giraţii.
De asemenea, viceprimarul spune că în acest an vor începe lucrări importante şi pe alte artere: Calea Martirilor se va extinde la patru benzi spre Giroc – obiectiv pentru care s-au prevăzut 3 milioane de lei, iar pentru extinderea la patru benzi și noi amenajări pe strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu s-au prevăzut 8,7 milioane lei.
Bani sunt şi pentru amenajarea Inelului IV de circulaţie (tronsonul str. Macin – str. Constructorilor – legătură Lipovei – zona UMT) – 7 milioane de lei, modernizarea tronsonului Grigore Alexandrescu între Calea Torontalului și Calea Aradului – 2 milioane de lei și realizarea unor drumuri de legătură și a utilităților aferente în zona Oituz – 3 milioane de lei.
Drumul de legătură dintre Calea Buziașului și strada Siemens, precum și sensul giratoriu şi parcarea publică ce vor fi amenajate cu această ocazie vor beneficia de o finanțare de 5 milioane de lei.
De asemenea, va continua reabilitarea străzii Gavril Musicescu – bugetată anul acesta cu aproape 7 milioane de lei. Mai sunt prevăzuţi bani pentru amenajările din zona Petuniei-Magnoliei – aproape 3,9 milioane de lei, cele din zona Câmpului – puţin peste 1 milion de lei, pentru amenajarea zonei Weissmuller-Laurenţiu Nicoară – aproximativ 1,3 milioane de lei.
Câte 100.000 de lei apar în buget pentru consolidarea Podului Ştefan cel Mare, respectiv a Podului Eroilor.
Se preconizează şi începerea execuției lucrărilor la drumul de legătură dintre Calea Moșnitei și DC 149 – Drumul Boilor, finanțat în acest an cu 500.000 de lei, spune viceprimarul Dan Diaconu.
Puţin peste 1 milion de lei se propune pentru proiectul tehnic şi amenajarea străzii Edgar Quinet şi, la fel, aproape 1,3 milioane de lei pentru strada Mircea Neamţu.
Pentru studii de prefezabilitate şi fezabilitate, proiecte tehnice şi alte documentaţii sunt prevăzuţi aici peste 1,5 milioane de lei – pentru reabilitarea sau construirea unor noi poduri, extinderi și modernizări de străzi etc.
Transport
În domeniul transporturilor continuă programul de reabilitare a vechilor tramvaie din parcul RATT, pentru care este prevăzută suma de 15 milioane de lei în acest an. Totodată, vor începe demersurile pentru achiziția unui număr de 15 autobuze de capacitate mică, bugetată cu 1 milion de lei.
Tot 1 milion de lei sunt prevăzuţi pentru amenajarea Muzeului Transportului Public „Corneliu Miklosi” şi parcarea de la RATT.
„Studiile și proiectele propuse în secțiunea transporturi se referă la reabilitarea liniilor de tramvai din Timișoara, pregătite pentru fonduri europene, consolidarea podurilor din Timișoara, un studiu de prefezabilitate pentru un nou pod în Timișoara, dar și un studiu de prefezabilitate pentru introducerea în subteran a liniilor ferate”, detaliază Diaconu.
Suma pentru SF-uri şi PT-uri la capitolul transport se apropie de 1 milion de lei.
Apă-canal şi… fântâni
În domeniul alimentării cu apa și canalizării sunt prevăzute lucrări de investiții aferente finalizării sistemului major de canal Ciarda Roșie și întregirii rețelelor de apa-canal care se adaugă programului pe fonduri europene derulat de către Aquatim, spun reprezentanţii municipalităţii.
Sunt prevăzute totodată fonduri pentru fântâna arteziană pe care primarul Nicolae Robu visează să o realizeze pe canalul Bega, în zona Flora – 150.000 de lei pentru studiul de fezabilitate, şi se pregătesc studii pentru forarea de noi fântâni cu apa potabilă în Timișoara.
Parcuri
În domeniul spațiilor verzi sunt trei obiective majore de investiții care vor fi finanţate anul acesta din bani de la bugetul local: reconstrucţia ecologică a bălţii de pe strada Lămâiţei prin amenajarea unui nou parc în zona Freidorf cu această ocazie, cu luciu de apă, peşti şi păsări – pentru care s-au prevăzut 2,71 milioane de lei, modernizarea Parcului Pădurice Giroc sau Lidia – obiectiv bugetat cu 5 milioane de lei și amenajarea pistei de skateboard din Parcul Central – 1,5 milioane de lei.
De asemenea, viceprimarul Dan Diaconu estimează că va intra în reabilitare, pe bani europeni, Parcul Justiţiei, proiect aflat pe lista de aşteptare, care va beneficia de finanţare în urma economiilor făcute pe alte proiecte.
„Se pregătesc pentru finanțare din bugetul local sau finanțare europeană proiecte pentru un nou parc în zona Calea Şagului – Dâmbovița, modernizarea Parcului Scudier (Central), amenajarea unui nou parc la intersecția străzii Holdelor cu Sf. Apostoli Petru și Pavel (zona Lipovei), precum și modernizarea Parcului Civic”, mai precizează Diaconu. Asta înseamnă că vor fi bani prevăzuţi pentru documentaţii, studii şi proiecte.
Sport
Şi în 2015 se vor aloca bani de la bugetul local pentru finalizarea lucrărilor la sala polivalentă pe care primăria a ajuns să o realizeze în asociere cu Universitatea Politehnica în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” – 11,6 milioane de lei.
De asemenea, va fi bugetată construirea primului bazin de înot semi-olimpic din cele patru promise în cartiere de actuala administraţie, cu 200.000 de lei.
Este prevăzută finanţare pentru realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru toate cele patru bazine – 300.000 de lei. Şi nu sunt singurele SF-uri şi PT-uri bugetate.
„Se pregătește proiectul pentru 20 de terenuri multifuncționale de minifotbal, baschet şi handbal, care va intra în execuție la prima rectificare. Se pregătește proiectul unui nou stadion de rugby de 5.000 de locuri”, mai explică Diaconu.
În proiectul de buget apar şi SF-uri şi PT-uri pentru un nou stadion de 42.000 de locuri şi o sală polivalentă cu 15.000 de locuri, fiecare cu câte 300.000 de lei.
Sănătate
În domeniul sănătăţii, principalul obiectiv care va beneficia de finanţare anul acesta este noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, o lucrare în continuare – s-au alocat 10 milioane de lei de la bugetul local și se așteaptă o finanțare de încă pe atât şi de la bugetul de stat.
Un alt obiectiv este modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal, pentru care s-au prevăzut 3,8 milioane de lei.
Va continua şi amenajarea viitorului sediu al Clinicii de Dermatologie de pe strada Daliei, din Complexul Studenţesc, unde de altfel sunt prevăzute și dotări în valoare de aproape 1,2 milioane de lei.
Se vor finanța studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru construirea unui nou corp al Spitalului Municipal, modernizare şi extindere, pentru reabilitarea termică a aceluiași spital, lucrare pentru care municipalitatea intenţionează să acceseze fonduri europene, proiectul de refuncţionalizare a spațiului actual al Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărășești cu destinație culturală etc.
Vor continua şi proiectele cu finanţare europeană – modernizarea Ambulatoriului de Obstetrică şi Ginecologie al Spitalului Municipal, în valoare de 14 milioane de lei, şi crearea centrului medical de excelentă pentru diagnosticul antenatal al malformațiilor fetale – 7,5 milioane de lei.
Cele trei spitale care ţin de primărie vor beneficia de dotări în valoare de aproape 9 milioane de lei, potrivit viceprimarului Dan Diaconu.
Învăţământ
La capitolul şcoli, în bugetul pe 2015 este prevăzută o sumă, 3 milioane de lei, pentru cumpărarea imobilelor în care funcţionează, în prezent în chirie, Colegiul Naţional Bănăţean şi Liceul „Dositei Obradovici”. Se poartă negocieri în acest sens cu Episcopia Romano-Catolică.
Vor continua lucrările la Liceul „Nikolaus Lenau”, la Liceul „Jean Louis Calderon” și la Colegiul „C.D Loga”, obiective de investiții care prevăd reabilitarea, modernizarea și dotarea celor trei şcoli din fonduri europene, respectiv prin programul KfW, printr-un credit contractat de la Banca de Dezvoltare a Germaniei în cazul „Lenau”.
„Din fondurile de funcționare vor continua lucrările de reparații la corpul de pe strada Gheorghe Doja al Liceului „Grigore Moisil”, precum și alte lucrări de reparații la peste 25 de școli și grădinițe. Şcolile și grădinițele timișorene beneficiază și în acest an de dotări de peste 3 milioane de lei. Se pregătesc studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru exerciţiul financiar 2014-2020 în domeniul eficientizării energetice pentru peste 25 de imobile din patrimoniul școlar, precum și audituri energetice la toate imobilele din patrimoniul școlar. De asemenea, sunt pregătite proiecte pentru exercițiul financiar european 2014-2020 sau bugetul local pentru reabilitarea completă și dotarea Liceului Tehnic „Emanuil Ungureanu”, reabilitarea Liceului „Shakespeare” (reabilitare completă), Liceul Banatul (extindere), Colegiul Tehnic „Ferdinand” (extindere) şi Liceul „Grigore Moisil” (corp nou)”, mai explică Diaconu.
Tot pe fonduri europene, autorităţile locale ar vrea să construiască noul campus al Liceului „Lenau” din zona Oituz.
În plan mai sunt extinderea Şcolii nr. 16, reabilitarea sălii de sport de la Şcoala nr. 18, etajarea parțială și mansardarea Şcolii Generale nr. 30, extinderea Grădiniței PP 33, reabilitarea acoperișurilor la şcolile nr. 25 şi 19 etc.
Locuinţe şi reabilitări
Din fonduri europene și locale ar trebui să se execute în acest an lucrări de reabilitare termică în valoare de peste 10 milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional. Vorbim despre câteva zeci de blocuri.
Va continua programul de reabilitare a clădirilor istorice cu finanţare de la bugetul local, bugetat cu 1,5 milioane de lei în 2015, având în vedere că rezultatele… nu s-au prea văzut în 2014.
Sunt prevăzute de asemenea Planuri Urbanistice Zonale în vederea construirii de locuinţe ANL, peste 2.000 de unități locative, potrivit reprezentanţilor primăriei, în zona Calea Aradului, respectiv strada Dimineții (Giroc).
Totodată, se prevăd fonduri pentru achiziţii de imobile şi exproprieri pentru cauze de utilitate publică – 660.000 de lei.
Pentru finalizarea noului Plan Urbanistic General al municipiului, în lucru de câţiva ani – elaborare şi avizare – se propune suma de 1.400.000 de lei.
Cultură
Investiţii se pregătesc şi în domeniul cultural. Vor demara lucrările de reabilitare a Galeriei Helios din Piaţa Victoriei, pentru care este prevăzută o alocare de 550.000 de lei, şi se vor pregăti documentaţiile pentru reabilitarea fațadei Teatrului Național și a Operei Române – Palatul Culturii.
În plan mai sunt, anunţă oficialii municipalităţii, construcția/ reabilitarea unei noi săli de spectacole pentru Teatrul German, respectiv introducerea în circuitul cultural a imobilului de pe strada Mărășești în care funcționează Clinica de Dermatologie.
„Dotări în valoare de peste 1,7 milioane de lei vor fi alocate Teatrului German, Maghiar și Filarmonicii din Timișoara. Valoarea Agendei Culturale a Casei de Cultură va fi de peste 8 milioane de lei, iar programul de finanțări nerambursabile pentru organizații culturale și pentru organizații de tineret va fi de peste 700.000 de lei”, potrivit viceprimarului.
Proiecte europene
Pe fonduri europene, în 2015 vor continua lucrările la pasajul Michelangelo, refacerea străzii Ștefan cel Mare, reabilitarea centrului istoric şi a malurilor canalului Bega, extinderea liniilor de troleibuz către Dumbrăvița și Ghiroda, realizarea stațiilor de transport intermodal, a sistemului de supraveghere video pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității şi, reprezentanţii primăriei încă speră, proiectul privind managementul traficului, cu probleme la licitaţie.
„Valoarea proiectelor europene din fonduri nerambursabile este de aproape 347 de milioane de lei. Pentru exercițiul financiar 2014-2020 se pregătesc proiectele de dezvoltare privind reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al orașului Timișoara (Cetate 2), precum și reabilitarea Ansamblului urban interbelic Corso (Piața Victoriei), dar și strategia de dezvoltare a cartierului Kuncz ca pol de sărăcie”, a precizat Diaconu.
Timişorenii interesaţi de modul în care se împart banii, cei care sunt dornici să vină cu sugestii sau care sunt nemulţumiţi de planurile autorităţilor locale sunt aşteptaţi la dezbaterea publică pe tema bugetului, programată miercuri, 11 februarie, cu începere de la ora 15.00, în sala de consiliu de la primărie.
Găsiţi anexată lista completă a investiţiilor cu finanţare de la bugetul local propuse pentru anul 2015 în Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!