Cel care a filmat spuma de pe Bega, de la Sânmihai, zilele trecute, spune că ar putea fi vorba de „ceva detergent”. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat (ABAB) spun, însă, că este vorba despre un fenomen care are loc de obicei în perioada schimbării de temperatură și că nu este vorba de poluare.
Reprezentanții ABAB au fost la fața locului pentru a face verificări și analize. Transmit că nu este nicio problemă.
„Nu este niciun fel de problemă din punctul de vedere al unei poluări. În general, când e perioada de ploi, cu schimbări de temperatură, se creează turbiditate, iar acolo unde sunt mișcări ale apei se formează spumă în zona respectivă. Nu este niciun fel de problemă”, a spus Titu Bojin, directorul Administrației Bazinale de Apă Banat.
Video: Cititor Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!