Momentul aterizării a putut fi urmărit live pe Internet, pe pagina Wildlife Romania. În Timiș sunt montate două camere video care transmit live activitatea berzelor din Cărpiniș și Carani și care au o mulțime de privitori.
Barza albă a aterizat în cuibul său joi după-amiază, iar momentul a fost urmărit live de internauți.
Wildlife România ete grădina zoologică virtuală unde animalele sunt în libertate, singurul lucru în plus în habitatul lor fiind „ochiul” camerei de luat vederi.
Transmisiunile live le puteți urmări pe Facebook sau pe pagina de internet a proiectului.
Proiectul Wildlife Romania are nevoie de susținere. Au trecut patru ani de când acest proiect funcționează, iar anul 2017 este unul decisiv. Proiectul va trebui să înceapă să se susțină singur.
„Anul 2017 este anul în care proiectul va trebui să înceapă să se susțină singur ori se va întrerupe. Din acest an va trebui să achităm serviciile de streaming și de întreținere a site-ului. Fără implicarea comunității Wildlife Romania nu vom putea continua. Sunt binevenite oferte de sponsorizare de la parteneri care sunt dispuși să dezvolte, alături de noi, prima grădină zoologică virtuală din România cu animale sălbatice aflate în libertate”, anunță Cristian Ilea, președinte Asociația Wild Watch.
Puteți susține proiectul prin donații sau direcționarea a 2 la sută din impoztiul pe venit. Aflați aici mai multe amănunte: wildliferomania.com/2-la-suta, wildliferomania.com/cs_cause/sustine-continuarea-proiectului-in-2017/.
Citiți principiile noastre de moderare aici!