Conform doctorilor, de la începutul acestei luni, în primele două săptămâni, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara s-au prezentat 43 de pacienți pentru a li se administra tratament în cazul mușcăturii de căpușă, iar mulți dintre aceștia, spun medicii, au fost înțepați de căpușe la Pădurea Verde.
„Am avut 43 de cazuri de la debutul acestei luni. Pacienții mușcați de căpușe vin la noi pentru profilaxie. Luna trecută au fost 32 de cazuri în primele două săptămâni. Nu am avut boală Lyme. În general, majoritatea ne spun că au fost înțepați de căpușe la Pădurea Verde”, a spus doctorul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.
Doctorii vă recomandă să vă duceți imediat la Urgențe să vi se extragă căpușa, pentru a evita orice riscuri. Cea mai bună profilaxie este să extrageți căpușa în maxim 24 de ore.
Citiți principiile noastre de moderare aici!