Principala noutate la reluarea programului din 2010 se referă la introducerea unor vouchere care vor avea valoarea de 3.800 de lei. Acestea vor fi oferite de societăţile de colectare a maşinilor vechi, la schimbul autoturismului predat. Aceste vouchere nu sunt nominale şi sunt transmisibile. Aşadar, dacă sunteţi interesat îl puteţi achiziţiona de la cei care au depus deja o maşină la societatea de reciclare şi îl puteţi folosi pentru plata avansului la autoturismul visat. Noul regulament al Programului Rabla 2010 prevede că se pot folosi până la trei asemenea vouchere pentru achiziţionarea unui singur autoturism nou. Deci, o reducere de până la 11.400 de lei pentru noua maşină. O altă noutate importantă se referă la acceptarea firmelor în cadrul iniţiativei de înlocuire a maşinilor vechi. Persoanele juridice vor putea achiziţiona şi autoutilitare de dimensiuni mici în cadrul programului.
Suma alocată pentru Rabla 2010 este de 228 milioane de lei. Planurile guvernanţilor prevăd înlocuirea a până la 60.000 de autoturisme uzate, dintre care până la 40.000 de către persoanele fizice şi până la 20.000 de către persoanele juridice.
Conform datelor publicate pe pagina de internet a Administraţiei Fondului de Mediu, în judeţul Timiş este înregistrată o singură societate specializată care va colecta autoturismele uzate: Muller Guttenbrunn Recycling SRL, situată în Chişoda, comuna Giroc, tel: 0256/285413, fax: 0256/285411. În ceea ce priveşte lista firmelor cu sediul în Timiş, acceptate ca producător/distribuitor în cadrul Programului Rabla 2010, pe listă se găsesc societăţile RMB Casa Auto Timişoara, Procar, Eveman, Autoglobus 2000 şi Autoclub. Desigur, sunt incluse toate mărcile importante existente pe piaţă, dar mulţi dintre producători sau distribuitori au solicitat alocarea de cote de autoturisme la nivel central, prin intermediul importatorului şi nu prin intermediul dealerilor locali. Informaţiile referitoare la fiecare marcă se pot obţine direct la reprezentanţa locală a fiecărei mărci auto.
Puteţi consulta mai jos lista firmelor de colectare şi cea a producătorilor şi distribuitorilor acceptaţi în Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional. De asemenea, puteţi consulta procedura prin care se derulează programul.
Download Lista producatorilor acceptati in programul Rabla
Download Schema logica persoane fizice
Download Schema logica persoane juridice
Citiți principiile noastre de moderare aici!