De dimineață, premierul Mihai Tudose, însoțit de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a vizitat Liceul C.D. Loga, iar apoi a ajuns la Prefectura Timiș unde, inițial, a intrat la o discuție în biroul prefectului.
Premierul va participa la ședința Comandamentului județean pentru Situații de Urgență, urmând ulterior să facă declarații ce vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Timiș Online.
Declarațiile premierului la începutul ședinței Comandamentului pentru Situații de Urgență
La debutul ședinței, premierul a declarat că la C.D. Loga de repararea acoperișului se va ocupa Guvernul, iar demisolul, care este inundat, rămâne în sarcina Primăriei Timișoara.
„La Colegiul Național Loga am văzut două lucruri foarte importante: cum a plecat acoperișul, și Guvernul va remedia această situație, și cum e inundat demisolul, pe niște lucrări executate de către deținătorul clădirii adică primăria (Primăria Timișoara, lucru confirmat în ședință de primarul Nicolae Robu – n.r.)”, a spus Tudose.
El a ținut să precizeze că a ținut sub observație Enel și că, din informațiile pe care le-a primit marți dimineața, există încă 30.000 de locuințe în județ care nu sunt alimentate cu electricitate. Tudose speră să promoveze o lege ca după un viitor dezastru de a asemenea amploare populația să nu mai rămână 48 de ore fără curent.
„Am ținut sub observație eforturile Enel, care sunt de două feluri: efectul media, că au început să fie foarte activi pe net, și eforturile de a repune în funcțiune liniile electrice. În ceea ce privește efortul de a pune în funcțiune rețeaua electrică, nu este greu de observat, pentru că se mișcă atât de încet. La 48 de ore încă este lipsă de energie în localități, în școli, la dispensare. Nu este posibil așa ceva. Dacă legea permite acest lucru, poate găsim o posibilitate ca data viitoare când se întâmplă așa ceva, să nu stăm 48 de ore după o societate. Sunt 30.000 de locuințe care încă nu au curent”, a mai declarat premierul.
El a încheiat spunând că primii bani de despăgubiri vor fi aprobați în ședința de Guvern de miercuri.
„Primele dosare pentru despăgubiri sunt gata, pentru școli, grădinițe, dispensare, încercăm și pe culte. Trebuie duse azi la București. În ședința de guvern de miercuri vor fi acordați primii bani”, a concluzionat Tudose.
UPDATE. Tudose: ”Nu vom mai sta după bunăvoința unei companii care lasă un sfert de țară fără curent”
La finalul ședinței Comandamentului pentru Situații de Urgență, premierul Mihai Tudose a explicat ce a vrut să spună printr-o lege care să nu mai permită furnizorului de curent să lungească remedierile după un dezastru.
„Niște termene de intervenție mai scurte și nu să stăm după bunăvoința unei companii care lasă un sfert de țară fără curent. O să vedem în ce măsură (vom aplica și sancțiuni – n.r.). Avem o problemă și cu ANRE, după cum știți. Și ANRE parcă doarme în ultima perioadă sau dat fiind faptul că din ianuarie a intrat în hibernare”, a fost răspunsul lui Tudose.
El a mai spus și că legea asigurărilor obligatorii de locuințe nu includea și furtuna printre dezastre, ceea ce înseamnă că nicio persoană care a încheiat astfel de asigurări nu va fi despăgubită în acest caz.
[related-post post_id=”1899327″]
[related-post post_id=”1900206″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!