În acest an, timișenii au la dispoziție 3 milioane de lei pentru a propune proiecte benefice județului Timiș, banii fiind oferiți din bugetul CJ Timiș pentru 2022. Regulamentul pentru a participa a fost aprobat joi de consilierii județeni, cu un amendament: acela de a permite ONG-urilor din județ sau din orașele țării să vină cu propuneri de acțiuni. Programul de înscriere este pe cale să fie lansat în următoarele zile.
„Astăzi, în ședința de plen s-a aprobat regulamentul pentru bugetul participativ, urmează să se dea dispoziția cu membrii comisiei și apoi se face anunțul de lansare. Va fi publicat pe site-ul instituției în următoarele zile”, ne-au transmit reprezentanții CJ Timiș.
Conform propunerii de regulament făcută de CJ Timiș, proiectele depuse trebuie să acopere domeniile: educație, sănătate, servicii sociale, mediu/protecția animalelor/ecologizare, urbanism și arhitectură, turism, infrastructură de stimulare a economiei și afacerilor, infrastructură IT și de telecomunicații. Atât persoanele fizice, cât și juridice pot depune o singură propunere pentru fiecare dintre domeniile numite anterior. Cele mai votate proiecte vor fi desemnate câștigătoare, până la epuizarea celor 3 milioane de lei, în funcție de voturile oamenilor din Timiș.
Regulamentul poate fi consultat AICI, alături de actele necesare și indicațiile de înscriere ale proiectelor.
În 2021, proiectele câștigătoare, alese de timișeni au fost: pista de biciclete pe traseul Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata, „Orășelul siguranței”, pentru preșcolari și copii și stații de mijloc de transport în comuna Foeni și satele aparținătoare. Până acum, stațiile de mijloc de transport din comuna Foeni au fost deja realizate. Celelalte două proiecte vor fi finanțate și puse la punct anul acesta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!