Repezentanţii Consiliului Judeţean Timiş susţin că acest viaduct era necesar, deoarece pe sub acesta vor fi deviate apele Timişului în caz de inundaţii. Viaductul a fost deschis circulaţiei publice începând de vineri, dar, lângă acesta, până anul viitor, va rămâne şi varianta de ocolire, folosită acum de şoferi. Tot anul viitor vor mai fi executate şi lucrări de amenajare a albiei majore, însă acestea vor avea loc sub viaduct şi nu vor afecta traficul.
„Astăzi (n. r. – vineri) se va deschide traficul pe podul de la Albina, iar toate lucrările adiacente vor fi finalizate în primăvara anului viitor. Dar aceste lucrări nu vor împiedica circulaţia pe acest pod. Fostul pod era deja foarte vechi, avea deja probleme de rezistenţă, motiv pentru care am decis că trebuie refăcut complet şi a fost refăcut complet. Chiar dacă este o zonă expusă inundaţiilor, podul este făcut pe piloni şi va mai rezista încă 100 de ani”, a spus la inaugurarea preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!