Accidentul s-a produs la intersecția străzii Lalelelor cu Mătăsarilor și din fericire s-a soldat numai cu pagube materiale, spun pompierii. Cei de la ISU Banat anunță că acum a fost prima dată când au fost anunțați de accident printr-un sistem de siguranță montat pe unul dintre autoturismele implicate. Și asta în condițiile în care sistemul eCall a fost implementat încă din 2013.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a fost solicitat să intervină în premieră prin SISTEMUL AUTOMAT ECALL la un accident rutier în Timișoara pe strada Lalelelor. Dispeceratul ISU-SAJ a alocat echipaje de intervenție, fiind diminuat astfel timpul de răspuns. ECALL a fost implementat prima oară în Uniunea Europeană în Romania în anul 2013. Noul serviciu este funcţional din ianuarie 2013, în toată ţara, prin instalarea unui dispozitiv în maşină, care va apela numărul de urgenţă 112 atunci când autovehiculul este implicat într-un accident. La momentul depistării de către dispozitivul eCall a implicării autovehiculului într-un accident grav, acesta iniţiază automat un apel de urgenţă la serviciul 112 la cel mai apropiat centru şi transmite coordonatele geografice exacte ale accidentului precum şi alte informaţii. În acelaşi timp, iniţierea unui apel eCall se va putea face şi manual, prin acţionarea unui buton”, transmit reprezentanții pompierilor timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!