Parcarea despre care vorbește viceprimarul va urma să fie construită pe terenul câștigat în instanță de Primăria Timișoara, într-un proces cu frații Cristescu, întins pe mai mulți ani. În noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat și hotărârea definitivă, iar din februarie 2023 spațiul a intrat în zona verde a serviciului Timpark. Serviciul de parcări al primăriei este, de altfel, și cel care a lansat oficial licitația.
„Am dat drumul la licitația pentru proiectarea Parcării Multinivel Cetate. O vom construi pe un teren recuperat prin instanță la începutul anului, chiar lângă Parcul Civic și centrul comercial Bega. Va avea cel puțin 250 de locuri și va avea sistem inteligent de monitorizare a locurilor libere și ticketing. Numărul exact de locuri va fi stabilit prin studiile de specialitate, iar TimPark va gestiona faza de proiectare din partea municipiului”, scrie, într-o postare pe Facebook, viceprimarul Ruben Lațcău.
Valoare estimată la peste 100.000 de euro
Pe SEAP, titlul oficial al licitației este „Servicii de proiectare (faza SF+PT+DDE+DTAC+DTOE) «Parcare multinivel Cetate»”. Valoarea estimată este de 462.184 de lei, fără TVA, sau aproximativ 550.000 de lei (112.000 de euro), cu TVA. Durata acestuia va fi de 440 de zile. Data limită de depunere a ofertelor este 15 iunie.
„Avem în curs de proiectare și amenajarea străzilor Mercy și Proclamația (secțiunea dintre Libertății și Universitatea de Medicină Dentară). Iar investițiile noastre pentru parcări multietajate avansează, fiind în diferite etape de proiectare. Avem în lucru proiecte pentru zona Dacia, Gara de Nord și lângă Spitalul de Copii. Pentru acest contract am inclus criterii de calitate, printre care se numără și experiența dovedită în proiectarea de parcări multietajate și în concursurile de arhitectură, fiind o zonă de protecție. Valoarea estimată a contractului este 550.000 lei (TVA inclus) și invităm proiectanți cât mai buni la licitație”, a mai scris Lațcău.
Procesul câștigat de primărie
Primăria Timișoara dorea încă din 2014 să amenajeze aici o parcare cu mai multe etaje. Terenul a fost atribuit prin concesiune directă Societății de Drumuri Municipale pentru 49 de ani. Municipalitatea a făcut și două licitații pentru găsirea unui investitor care să lucreze împreună cu SDM, însă fără succes. Un an mai târziu, în 2015, cei din primărie au aflat că terenul ar fi proprietate privată și că aparține firmei SC Bega Turism SA, care l-a primit în aprilie 2014 de la Ministerul Economiei. Societatea fraților Cristescu avea un certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar în decembrie 2014 a făcut și intabularea.
Transferul de teren către Bega Turism era făcut în baza HG 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat. Așa s-a ajuns în instanță, unde primăria a cerut anularea certificatului de atestare. În aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea PMT, însă decizia magistraților nu era definitivă și s-a ajuns și la ÎCCJ, care a dat sentința trei ani mai târziu și a decis rejudecarea.
Dosarul nou a fost înregistrat în septembrie 2019, iar juriștii primăriei au motivat la fel: că „dreptul de proprietate asupra terenurilor (…) a fost emis cu încălcarea prevederilor legale în vigoare”. Ei au dus documente prin care au susținut că terenul respectiv a fost mereu al primăriei și că nu putea intra sub incidența HG 834/1991 pentru că nu a fost niciodată în proprietatea sau în administrarea societății fraților Cristescu. Judecătorul le-a dat dreptate, din nou, iar sentința dată în luna noiembrie a putut fi atacată cu recurs. Procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție a început pe 21 decembrie 2020 și a fost soluționat pe 17 noiembrie 2022.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XOK, hidoșeniile astea de parcări etajate, dacă tot se fac, trebuie ascunse văzului, mai ales în zonele centrale. Sper să fie taxă de cel puțin 10 lei pe oră. Sper să fie, apoi, interzisă circulația conservelor măcar între Piața Libertății și Prefectură.
-
Da, se pot ascunde prin vegetatie, vezi asa ceva si in Munchen sau alte orase vestice. Or fi “hidosenii” dar sunt necesare. Legat de tarife, nu vad de ce ar trebui sa fie punitive, sunt o gramada de oameni care lucreaza in zona Operei/Unirii care ar putea beneficia de abonamente……
-
Nu stiu daca merge cu abonamente “nepunitive” la cat de mare e cererea in zona inclusiv din partea locatarilor. Cerere foarte mare, oferta mica… preturi mari. probabil va fi tarif de zona verde progresiv(4lei/h, 5, 6,7)
-
Ma rog ca sa se gaseasca solutie pentru locatarii din zona, ex de pe A. Pacha…in timp ce se va construi. Si asa ne-au cam …. asaaa, ca nu ne putem lua abonament pt locatari in zona verde😔. Din pacate nu s-a gandit nimeni la acest aspect.