Miercuri, 12 ianuarie, s-a semnat contractul pentru întocmirea documentației tehnice necesare reabilitării și modernizării infrastructurii feroviare Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră. Au fost prezenți Dominic Fritz, împreună cu primarul Reșiței, Ioan Popa, președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, președintele CJ Timiș Alin Nica și conducerea SC Metroul SA. Fiecare din cele patru instituții contribuie financiar la finanțarea documentației, bani care vor fi recuperați prin PNRR.
„Perioada de elaborare a documentației tehnice și pentru accesarea de fonduri pentru execuția lucrărilor estimăm că va fi de un an, iar apoi încă patru ani pentru realizarea lucrărilor de modernizare”, spune Dominic Fritz.
Modernizarea căii ferate Timișoara – Reșița și trenul-tramvai nu înseamnă doar conectarea celor două reședințe de județ, în scop turistic sau de business, „ci și o oportunitate uriașă de a le oferi o alternativă viabilă de transport – prin rapiditate și frecvență – celor care trăiesc în zona periurbană, urbanul mic și ruralul celor două orașe” este de părere primarul Timișoarei.
„Înseamnă pentru companiile din Timișoara, accesul la o forță de muncă rămasă captivă în zona rurală, din cauza lipsei mijloacelor de transport fiabile. Înseamnă pentru liceele și facultățile din Timișoara, tineri care vin să studieze și să învețe meserii cerute pe piața forței de muncă și care acum cresc rata abandonului școlar pentru că nu au cum să ajungă la școală. Înseamnă șansa de a reduce numărul uriaș de decese provocat de accidentele rutiere în zona tranzitului între localități.
Și nu în ultimul rând, înseamnă mai puține mașini care fac naveta la Timișoara datorită introducerii sistemului de transport multimodal tren-bicicletă sau tren-transport public local, care oferă libertate de mișcare fiecăruia, indiferent dacă are sau nu mașină și permis de conducere”, a spus Dominic Fritz pe Facebook.
„Pare un vis îndepărtat?”
„Gândiți-vă că urcați în tren cu bicicleta personală, aveți timp să răsfoiți presa online, ajungeți la Timișoara sau la Reșița, coborâți în gară, vă urcați pe bicicletă și ajungeți în timp util, la școală sau la locul de muncă sau în drumeție. Pare un vis îndepărtat? Cu cooperare, îndrăzneală și finanțarea potrivită, visurile chiar pot deveni realitate”, a conchis primarul.
Prima licitație pentru „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – frontieră” a fost anulată pentru că nicio firmă nu a fost interesată de ofertă. A doua licitație a fost lansată de Primăria Reșița în august 2021 și câștigată de singurul ofertant, Metroul SA.
Contractul cuprinde „elaborarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, întocmirea documentației tehnice pentru achiziție proiect tehnic și execuție, întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării proiectului în cadrul PNRR sau prin orice alt program de finanțare din ciclul financiar 2021-2027”.
Pe aceeași temă:
Train-tram Timișoara-Reșița. Urmează să fie semnat contractul pentru documentație
Primăria dă 1 milion de euro pentru SF train-tram Reșița-Timișoara
Train-tram Timișoara-Reșița. Urmează să fie semnat contractul pentru documentație
Trimite articolul
XDe vis, imi era spaima ca s-ar rari carasenii prin Timisoara…acum m-am mai linistit !!! Oricum, peste 5 ani e posibil ca Resita sa fie pustie….doar spun.
4 ani? Ani terestri? Sa fim seriosi, cit a durat modernizarea altor magistrale feroviare.
Cit costa calatoria? La București e mai ieftin sa mergi cu avionul.
Din 1 ianuarie in timisoara calatoria a ajuns 4 lei, in anumite conditii e mai ieftin cu taxi sau uber.
Îmi amintesc (daca nu mă înșală memoria) de prezenta pe acest segment de Cale Ferata, ca in urma cu mai bine de 40 de ani in urma, parca existau doua curse de tren cu regim de accelerat tur-retur cu vreo 3-4 opriri, in condițiile in care traseul are cca 110Km, iar timpul de parcurs, era binișor peste o ora si jumătate, daca nu chiar mai mult.
Sunt tare curios de cate “minute” va avea nevoie peste cinci ani “Fala Banatului”, ca sa ajungă de la Reșița la Timișoara, ca-i drumul la vale, ca la deal m-aștept sa fie alta poveste! 😉
E tot ce ne lipses…!
Pe cand si train tram de la Severin?!
-
Asta ar mai lipsi!
Taci, cosmarule!
Maestrul Donimic de aceia vrea gara la Moll.Te duci la cumparaturi te urci din parcarea de la Moll in tramvai cu bagajele si tramvaiul te duce la Resita.De aceia a marit MAESTRUL cu clica lui costul biletelor la transportul in comun.In acest pret este si cost bilet tramvai Timisoara-Resita pe sens.Ca inapoi platesti la primaria Resita.Si cine in Europa mai are posibilitatea sa mearga cu tramvaiul la schi (Semenic) vom fi primi vezi daca nu il aveam pe DONIMIC nu am fi avut asa un privilegiu.In loc sa se ocupe de curatenia din oras,iluminatul public,caldura si altele importante treburi pentru oras numai si numai ABURELI
bani aruncati
-
domnului ‘prostii’ intr-o tara civilizata fara cocalari cu fumuri in bemewe aduse de la cimitirele de masini, trenul suburban sau de scurt parcurs reprezinta o alternativa la traficul aglomerat de pe sosele si fata de riscul major de accidente grave! Viitorul apartine transportului multimodal
Da.. “pare un vis indepartat”.
Sunt aproape sigur ca niciunul din delegatia Timisoarei nu va mai fi pe functiile actuale, cand si daca se va realiza acest proiect.
sa vedem ce o sa iasa
Ar trebui ceva similar pe ruta Timișoara Lipova
Cică conectarea in scop turistic și de business :))) Am auzit știri că la marginea Timișoarei stau câteva milioane de oameni care abia așteaptă să viziteze Reșița și nu știu cum să ajungă acolo și la marginea resitei stau câteva milioane de milionari in euro care vor să investească în Timișoara și nu știu cum să ajungă aici sa arunce cu banii în noi!
Așa e când te conduc turiști că fritz, businessmen ca Nica, care sa nu uitam că în timp ce a fost primar în Dudești a făcut rost de 11 terenuri ale lui, cine știe câte încă ale rudelor și pe cealaltă parte ălălalt businessman, Dunca, care a construit ilegal peste tot și are sentințe de demolare!
Dar asta ați votat, asta aveți!
-
Este un proiect ft bun.Timisoara incet devine o zona metropolitana si astfel de mijloace de transport sint bine venite.Apropo ,stii cati Resiteni fac naveta sa lucreze la Timisoara?In afara de acuze si mistouri mai stii ceva?
-
Dar sti cati vor renunta la masina si vor da dublu ori mai bine, ca sa se bucure de vestitul comfort din trenurile romanesti? Trenuri care nu intarzie niciodata, 😃😃😃.
-
Aaaaa da, sunt miștouri?? Deci conștientizezi că nici dracu nu se înghesuie la tren să meargă de la Timișoara la Reșița și invers?! I-a să vedem cate bilete a vândut CFR anul trecut pentru ruta asta!
Dacă vorbeam de tramvai Timișoara – localități învecinate (Dumbrăvița, Giroc, Moșnița, sacalaz, etc) era altceva. Deși și ăla mergea gol!
Voi nu înțelegeți că noi suntem cu zeci de ani înapoi cu infrastructura RUTIERA și aia trebuie rezolvată prima data!
-
-
habar nu ai ce vorbesti – posibilitatile sunt imense. in ziua de azi multi oameni isi pun bicicletele pe masina si se duc pana la Resita/Valiug de unde fac trasee pe Semenic, Garana etc. plus skiorii iarna. daca ar fi tren multi ar alege o optiune prin care sa nu conduca auto. beneficiaza si turistii din Timis, si gazdele din Caras
Au mai vrut unii metrou in Timisoara, si a iesit un mare fas, exact asta ne trebuia acum, avem apa si canalizatie in fiecare localitate, drumuri astfaltate, gaz etc.
15 ani zic eu ca va dura
nu mai scrieti prostii, nu va fi tram train, doar tren. tram train ar insemna niste rame de tren care trec de pe linia CF pe linia de tramvai, ceea ce nu se va intampla niciodata, pentru ca CFR nu leaga linile de cele municipale de tramvai din Timisoara si Resita cum ar fi logic
Daca nu-si scoate banii asa cum nu-si scot banii vaporetto-urile de a trebuit sa se scumpeasca biletele la celelate de pe uscat, cine va plati? Cei 4 magnifici infratiti din poza care au acceptat un sudiu de fezabilitate facut pe genunchi? Asta era un proiect ce trebuia finantat de CFR acum vreo 10-20 de ani cand era capusat de PSD-isti care construiau palate de lux pt CFR-isti si le mobilau cu bunuri inutile cumparate la preturi de zeci de ori in plus, la care procesul penal s-a tergiversat pana nu a mai platit nimeni nimic