Este vorba despre DJ 609D, care leagă șoseaua de centură a Timișoarei de aeroport, care va fi lărgit la patru benzi. Pe acest tronson de 2,5 kilometri se vor realiza și piste de biciclete.
„Astăzi am semnat contractul de execuție pentru drumul județean care leagă centura de aeroport, modernizarea și lărgirea lui la patru benzi. Este un proiect care, pe lângă cei 2,5 kilometri, la o valoare de aproximativ 13 milioane lei (atât din fonduri guvernamentale cât și bugetul propriu), va cuprinde și lucrări de iluminat public, dar și pistă de biciclete pe drumul județean. Câștigătorul acestui contract este firma Superconstruct. Sunt lucrări și de relocare a rețelelor de telecomunicații, avem și o canalizare subterană, relocarea canalului ANIF, amenajarea a două intersecții, amenajarea acceselor la societățile comerciale și drumurile laterale existente. Sper cât mai repede, din acest moment, echipa să emită ordinul de începere a lucrărilor, iar compania să înceapă cât mai repede lucrările propriu-zise”, a declarat Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Valoarea contractului este de 13,4 milioane de lei, cu TVA, termenul de finalizare fiind de opt luni. Consilierii județeni din Timiș au votat pentru realizarea acestui drum în 6 martie 2014.
Trimite articolul
XSingur, singurel … fara lachei?! Sau aia au stat in curba sa nu vina 11 barat?!
Dupa lupte seculare care au durat 6 ani s-a senat ce s-a aprobat in 2014. Urmeaza acuma studii noi de fezabilitate , alea vechi au valabilitate numai de 3 ani, daca tin bine minte. Plus licitatiile , contestatii la licitatii si toata circoteca, asa ca pana va fi drumul cu 4 benzi va mai curge multa apa pe Bega!
-
ba esti prost? S-a semnat contractul, ce licitatii, ce contestatii?
N-am vazut pe drumul spre aeroport trafic mare decat cand sunt mitinguri aviatice. In loc sa fi bagat bani in asta, nu faceati frumos viitoarea centura de sud la 2 benzi? Cand spun viitoarea, sunt optimist ca se INCEPE odata constructia, ca sunt satul de tirurile de pe Sagului si Rebreanu.
-
Corect spus!!!
Acest domn apare în presă cu tot felul de lucruri , foarte des în ultimul timp , cum ca dinsul si psd ul fac ei si desfac , in folosul oamenilor
, acum , la sfîrșitul mandatului , în cei 4 ani de mandat nu prea a avut timp , acum , insistă , nu stiu cine ar putea sa il mai creada , s a cam dus vremea lor , bine , este valabil si la altii , de la alte partide , porțiunea de drum în cauză, față de altele care sint mult , mult mai aglomerate, nici nu este o asa de mare urgenta , iar despre pensionarii care sint votanții de 30 de ani ai acestui partid , trebuie spus că se uită mai demult la tv , decit sa citeasca pe internet stirile , asa ca nu prea il ajuta asa de mult .
Prea putin si prea tarziul….
Asta de la CJ si primarul Timisorii au expirat nu mai sunt buni pentru numic.
PSD= PNL=USL
Bine ca face drumul asta cu 2+2 benzi si Centura inca asteapta si aia de-i facuta are 1+1 benzi, de zici ca ocoleste un catun. Si centura de ocolire de la Domasnea are 2+1 benzi si aici la TM , unde e trafic mult mai intens este numai 1+1, asa la bascalie facuta!
De Centura nu se apuca, ca asta are timp. Sa-i faca in ciuda lu Robu, sa-i bage camioanele in oras.
Si la drumul spre aeroport ce trafic este de a trebuit 2+2 acolo! Poate se gandeste ca aterizeaza vre-un havion acolo in caz de necesitate.
-
constat ca e plina lumes de prosti, centura o face CNAIR adica guvernul si nu Consiliul Judetean (adica Dobra). Mare ii gradina…
-
Pai ba handicapatule consiliul judetean putea suplimenta bugetul sa se mai adauge cate o banda pe sens, nu? Mai gandeste inainte sa pornesti la scris tampenii
-
Cretinule, nu putea
-
-
Totusi, e slab traficul pe bucata aia despre care se vorbeste in articol… Nici nu cred ca are 2km. Pentru maruntisuri d-astea bine ca nu vrea Dobra o statuie. In plus, nu cred ca vad vreodata trafic pe acolo. O sa se parcheze intens pe prima banda si aia e…
-
e bine, ei care nu vor sa dea bani la parcare nu vor mai parca pe iarba. vor stationa pe banda 1 ca si pe Brancoveanu
Dobra asta mic si prost mai are cateva luni si dispare de la sefia CJT. Definitiv. sper sa citeasca si sa se oftice rau stiind ca e gata pita lui.
AM MARI DUBI CA CENTURA SUD SE MAI CONSTRUIESTE AM INTELES CA DEJA ISI RETRAG CONSTRUCTORII UTILAJELE !!!
Podul inca nu este terminat. Drumul “boilor” inca nu este terminat. Cine stie mai cate……. Ar fi bine ca cineva sa ceara o planificare a activitatilor firmei corelata cu forta de munca angajata- de altfel cred ca este printre cele mai serioase si competitive din zona- in asa fel ca sa se evite suprapuneri de lucrari si sa se respecte termenele respectiv sa nu se concentreze pe motivarea unor intarzieri dand vina pe proiectant. Epopeea podurilor – cand Tehnodomus a avut suprapuse o gramada de lucrari la Arad, Oradea, Cluj – este relevanta pentru problematica lucrarilor licitate, castigate si decalarea termenelor.
Ciobane sa ne anunti cand e gata, restu e harneala ieftina
CENTURA SUD SE MAI FACE IN VIATA ASTA ? AM INELES CA DEJA ISI RETRAG CONSTRUCTRII UTILAJELE !!!
Lectie de jurnalism si de impartialitate si la voi si la opiniatimisoarei. Vorba vine… Chiar am urmarit. Nici o ironie la adresa lui Dobra care atat a facut 4 ani.. ce sa zic, mare realizare. In schimb de Robu, orice face, chiar daca unele sunt Ok, numai ironii. Nici nu ma mira ca va trateaza exact asa cum meritati. Oricine isi poate da seama ca scrieti la comanda.
Sa moara ciupilanu, uite cum rade, va rade in fata prostilor ………
Vai vai… ce zice.. stai sa le dau la fraieri mordeala acum in campanie….