Reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara au avut de lucru şi în timpul minivacanţei de 1 Mai, fiind nevoiţi să intervină pentru a aplana scandaluri sau în cazuri de furt.
Bărbatul care a sustras cele două pubele este acum cercetat penal, ghinionul său constând în faptul că a încercat să le vândă angajaţilor Retim, potrivit jandarmilor.
„O patrulă mixtă de ordine publică s-a deplasat pe strada Prieteniei din municipiul Timişoara, de unde lucrători din cadrul serviciului de salubritate au retinut pe numitul M.V., în vârstă de 62 de ani, care a sustras două europubele de pe stradă, proprietatea Retim SA. Ajungând la faţa locului, patrula a constatat faptul că persoana în cauză a sustras cele două europubele cu o săptămână în urmă de pe strada I.I. de la Brad – Timişoara, după care a încercat să le vândă lucrătorilor de la salubritate. Pe numele su-snumitului au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, au arătat reprezentanţii Grupării de Jandarmi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!