„Am văzut maşina pe marginea drumului, în zăpadă, şi am oprit să vedem dacă putem ajuta. În interior era un tânăr, cu picioarele blocate sub volan. Ne-a cerut să îl scoatem. Am sunat la 112, iar dispecerii mi-au spus să nu îl mişc de pe loc. Şoferul nu a avut însă răbdare, s-a enervat şi a reuşit să iasă singur, pe geam. A venit la noi la maşină, a întrebat a cui e şi a vrut să se urce la volan, să plece cu ea. Nu l-am lăsat, aşa că a început să dea cu pumnii în maşină. Erau mai mulţi şoferi opriţi, dar cred că au plecat pentru că s-au speriat de el. Era agresiv. Mirosea puternic a alcool. Vrei să faci un bine şi uite ce păţeşti”, le-a povestit şoferul care a oprit poliţiştilor.
Agenţii de circulaţie şi cadrele medicale de pe ambulanţă nu l-au găsit pe şofer. Între timp a apărut însă proprietarul autoturismului Opel, un bărbat din Utvin. „Nu ştiu cum a ajuns maşina aici şi cine a condus-o. Era parcată în faţa casei. Am o singură cheie la ea, care e acasă. Eu mă uitam la televizor când a venit un cunoscut şi mi-a spus că maşina mea e aici, în şanţ”, a declarat omul poliţiştilor.
La faţa locului au fost chemaţi şi criminaliştii, pentru a face poze şi măsurători şi pentru a ridica probe. Poliţiştii au început cercetările în acest caz, însă totul depinde de declaraţia finală a proprietarului maşinii. Dacă acesta va susţine în continuare că cineva i-a furat autoturismul, oamenii legii trebuie să îl găsească pe tânărul care se afla la volan.
„Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre producerea unui accident între localităţile Timişoara şi Utvin. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că în afara părţii carosabile se afla un autoturism însă, în interior şi în împrejurimi nu a fost găsită persoana care l-a condus. Ulterior, în zonă s-a prezentat un bărbat care a susţinut faptul că autoturismul îi aparţinea, dar că nu ştie cine l-a condus şi nici cum a ajuns acesta în afara părţii carosabile, acesta fiindu-i sustras din faţa casei. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce condiţii autoturismul a ajuns în afara părţii carosabile, dacă acesta a fost sustras, precum şi pentru a identifica persoana care l-a condus”, ne-a declarat Marinela Hotico, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!