Aflaţi în patrulare cu motoscuterele în zona Iosefin, agenţii de poliţie comunitară au observat că din Autogara din Iosefin un tânăr a luat-o la fugă pe Splaiul Tudor Vladimirescu, către Podul Eroilor, iar o altă persoană alerga după fugar şi striga „hoţul”. Imediat poliţiştii comunitari au trecut la urmărirea suspectului şi l-au reţinut. Între timp acesta a vrut să scape de bunurile furate aruncându-le pe jos. Poliţiştii au ridicat un portmoneul în care se afla suma de 930 de euro, două inele din metal galben şi o carte de identitate.
Tânărul reţinut se numeşte Viorel M, are 18 ani, şi are domiciliul în satul Gura Văii, judeţul Vâlcea. El a declarat că păgubitul, în vârstă de 55 de ani, din Jamu Mare, i-ar fi dat singur banii respectivi pentru a-l convinge să o ia de nevastă pe fiica sa. “Am martor. Mi-a dat banii ca s-o iau de soţie pe fiica lui, care a rămas gravidă. Eu am fugit că venea nevasta lui şi mi-i lua. Banii sunt ai lui, inelele ale mele“, a declarat fugarul.
Martorii aflaţi la faţa locului au declarat că au văzut când tânărul i-a luat portmoneul din mână bărbatului. Suspectul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 3 pentru continuarea cercetărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!