Pentru a susține cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, în Timiș s-au înscris 1831 de candidați. Dintre aceştia, 1265 sunt din promoţia 2014, iar 566 sunt din promoţia anterioară.
Între 18 şi 19 august are loc Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A. 282 de candidați s-au înscris pentru a susține proba orală de evaluare a competențelor de comunicare în Limba Română.
Tot între 18 și 19 august se desfășoară și proba orală în Limba Maternă, la care s-a înscris doar un singur candidat din Timiș, care va fi evaluat la Limba Maghiară.
Urmează în perioada 19 – 20 august evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, probă care va fi susținută de 286 de candidați. Majoritatea au ales limba engleză.
În intervalul 21 – 22 august, 283 de candidaţi vor susține proba de evaluare a competențelor digitale.
Bacalaureatul continuă, apoi, cu probele scrise:
25 august – Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă.
26 august – Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă.
27 august – Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă. 29 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă.
1 septembrie – afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00).
Între 2 şi 3 septembrie se vor rezolva contestaţiile, iar în 4 septembrie se vor afişa rezultatele finale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!