O ocazie unică de a intra în contact cu câţiva dintre cei mai apreciaţi speakeri din România, evenimentul îşi aşteaptă participanţii cu o locaţie nouă şi un look diferit de ediţiile precedente. Chiar şi scopul propus pentru acest an este unul diferit de cele precedente. Discuţiile se focusează pe modul în care firmele se pot ”reinventa” pentru a rezista în economia post-criză.
Moderatorii evenimentului sunt deja clasicii Mihaela Tatu şi Călin Iepure, alături de organizatorul Laszlo Pacso
Prima parte a primei zile a fost dedicată conferinţelor în plen: „Viitorul, o punte între performanță prezentului, tendințele generate din trecut, viziune și inovație” şi „Leadership transformaţional”.
Cea de a doua parte a zilei a fost dedicată workshop-urilor şi întâlnirilor directe, de networking.
Miercuri, prima conferinţă a zilei va fi „Excelenţa ingredientul magic pentru performanta durabilă”, iar cea de a doua „Revoluţie antreprenorială sau inovaţie în management?”. La fel, cea de a doua parte a zile este dedicată sesiunilor sub formă de workshop-uri şi şedinţe de networking.
Lista speakerilor îi include: Marius Ghenea – business angel, fondator al companiilor Flamingo, Flanco, FIT, PCfun.ro, PCGarage.ro, Orlando Szasz – cunoscut antreprenor, co-fondatorul companiei Renania, Felix Pătrășcanu – CEO Fan Curier, Adrian Bădescu – important antreprenor timișorean din domeniul sănătății, asociat în grupul de clinici MEDICI’S Timișoara, Codruț Ianasi – proprietarul Blue Sys SRL, Eliza Rogalski – fondator al companiei de comunicare Rogalski Damaschin PR, Liviu Stoleru – director general și președinte Cemacon, Dragoș Anastasiu – business angel și fondator al Eurolines Group, Felix Daniliuc – director general al Raiffeisen Leasing și președinte ALB, Ovidiu Toader – antreprenor timișorean, directorul firmei Hafele România, Răzvan Ogârcin – trainer cu peste 19 ani de experiență, Cătălin Olteanu – director comercial al ALD Automotive, Gigi Nacev – fondatorul Tempini Timișoara.
Programul integral poate fi găsit la adresa de internet www.businessdays.ro/Evenimente/Timisoara- 2015/Program
Articole pe aceeași temă:
O noua editie Business Days aduce la Timisoara peste 100 de speakeri
Business Days marcheaza cinci ani de existenta la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!